Ajungând aici mi-am dat seama că de fapt lucrurile sunt cu totul altfel decât mi-am închipuit. Mă simt ca şi cum aş fi preot la Parohia “Sf. Nicolae” din Bacău. Dar ca o primă constatare, mi s-a părut că aici oamenii sunt mult mai ataşaţi de preoţi; fac foarte frumos împreună un front comun pentru evanghelizare. Cei implicaţi în activităţile parohiale au un simţ deosebit al responsabilităţii. Fiecare îşi ia foarte în serios obligaţiile ce-i revin. În al doilea rând, am observat că toţi oamenii de aici sunt deosebit de primitori.

          Sunt gata să-ţi ofere tot ce au mai bun. Ca dificultate pentru mine este faptul că-i înţeleg încă destul de greu. Franceza lor este destul de diferită de franceza pe care am învăţat-o eu (cel puţin ca pronunţie). În ceea ce priveşte mâncarea, este atât de picantă că, după ce mănânci, mai “arzi” pe dinăuntru vreo oră. Sper însă ca în scurt timp să mă acomodez şi cu limba şi cu mâncarea (Pr. Adrian Stoica – Coasta de Fildeş).

          Începutul “aventurii” a fost perceput ca bucuria împlinirii unui vis pe care l-am avut de mult timp; care devenea realitate. Impactul cu “lumea aceasta nouă” nu a fost dur, căci am venit cu dorinţa să cunosc, să înţeleg şi astfel să mă “îmbogăţesc”. Coborâtă din avion am rămas impresionată de frumuseţea palmierilor şi prospeţimea naturii, iar în drum spre casă, de contrastul frapant între centrul oraşului modern şi periferia unde casele erau doar magazii construite din scândură, în care cu greu poţi accepta să crezi că locuiesc oameni.

          Acomodarea la climă, ca primă etapă a fost rapidă, rămâne de văzut cum va fi cu sezonul uscat; acum e chiar plăcut să nu ai grija hainelor groase. Am rămas surprinsă de mulţimea copiilor pe care îi întâlneşti peste tot şi de felul matur în care sunt trataţi de către părinţii lor; în prima zi de lucru la dispensar am văzut un tată care îi explica băieţelului său de vreo cinci anişori că nu trebuie să plângă chiar dacă suferă. Pe de altă parte m-a surprins modul în care mamele şi uneori fetiţele îşi poartă copiii, respectiv frăţiorii legaţi pe spate, copiii care se joacă liniştiţi în timp ce ele merg sau lucrează (Monica Benedic – asistentă medicală în Coasta de Fildeş).

          Într-adevăr, realitatea pe care am întâlnit-o aici poate vorbi despre o “aventură a iubirii”. Nu cred că este vreo diferenţă în ceea ce priveşte modul de a iubi oamenii din Africa şi pe cei din România. Ba dimpotrivă, am trăit aici într-o săptămână sentimente deosebite văzând cum doar cinci surori au atâta putere în a se dărui din iubire salvând vieţile copiilor, în mod special ale celor subnutriţi, îngrijindu-i şi educându-i spre binele lor. În urma acestei mici experienţe am început să-l rog pe Dumnezeu mai intens prin cuvintele lui Isus: “Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini…”. Când mă rugam în România pentru acest lucru, nu o spuneam cu atâta convingere, căci vedeam multe vocaţii frumoase, dar aici în Togo situaţia este diferită. Sunt sigură că Dumnezeu îmi va asculta rugăciunea şi nu va întârzia să trimită şi “alţi lucrători în secerişul său…” (Mihaela Gherghelucă – educatoare în Togo).

          Sunt foarte bucuros că am parcurs cursul de limbă engleză. Pot să predic şi să spovedesc în limba engleză. Sora Elisabeta din Congregaţia “Consolata” îmi predă în fiecare zi o oră de engleză. Sunt fericit că bunul Dumnezeu m-a ajutat să fiu misionar. Transmit tuturor celor care mă ştiu şi părinţilor mei multe salutări. Tuturor le urez un Crăciun fericit şi un an nou plin de binecuvântări (pr. Isidor Mârţ – Kenya).

       Din fericire pentru noi călătoria a decurs fără nici o problemă deosebită. Căldura s-a făcut simţită imediat ce am coborât din avion. Pot spune că încă de la aeroport, în timp ce aşteptam bagajele, am conştientizat bine faptul că sunt în Africa: toţi cei din jur erau negri, cu excepţia noastră şi a câtorva călători. Prima zi aici mi-a fost puţin mai dificilă, atât din cauza climei care era aproape sufocantă, cât şi pentru faptul că eram pe un teritoriu pe care nu-l cunoşteam; m-am simţit ca un copil de 3-4 ani pe care îl duci pentru prima dată la grădiniţă, toţi cei din jurul lui sunt străini pentru el, nu cunoaşte bine locul, iar când mama pleacă de lângă el îşi dă seama că a rămas singur şi începe să plângă. Aşa este în prima zi, după câteva zile reuşeşte să facă cunoştinţă cu ceilalţi copii şi începe să se simtă din ce în ce mai bine, urmând să meargă la grădiniţă cu cea mai mare plăcere şi să se simtă ca la el acasă. Acum totul începe să meargă bine aici; atât acomodarea cu clima cât şi cea cu locul de muncă.

          Este uimitor să vezi cu câtă dăruire participă lumea la Liturghie şi cât de mulţi copii şi tineri vin sâmbăta la cateheză. Ceea ce îmi dă curaj acum la început este şi faptul că ştiu că nu sunt singură; sunt atâtea persoane care se roagă pentru noi. Sper că Dumnezeu îmi va da sănătate şi harurile de care am nevoie ca să duc la bun sfârşit ceea ce am început (Mihaela Gal – asistentă medicală în Coasta de Fildeş).

          Despre Africa auzisem, citisem multe lucruri, dar întâlnirea cu Africa reală, nu cea din cărţi, fotografii sau casete video, te marchează. Ajunsă la Lome (capitala ţării), mă aşteptam să văd un oraş după modelul occidental, dar am avut impresia că sunt într-un sat mare, care are totuşi unele străzi asfaltate şi câteva construcţii moderne. Sărăcia, mizeria în care trăiesc multe familii, boala, suferinţa sunt întâlnite la tot pasul, dar totodată zâmbetul permanent, bucuria de a trăi te lasă fără cuvinte. Aici am înţeles ce înseamnă să te dăruieşti total slujirii celui aflat în suferinţă, uneori să lupţi cu mentalităţi atât de diferite pentru a salva viaţa unui copil, trăind o “aventură a iubirii” (Monica Bogdănel – educatoare în Togo).

          Adresele misionarilor

• Pr. Eugen Blaj şi pr. Isidor Mârţ ( North Horr, P.O. Box, 10, Marsabit – Kenya; e-mail: [email protected])
• Pr. Adrian Stoica (Mission Catholique St. Pierre, B.P. 291 Nimbo – Bouaké 01; tel. 00225/31/631692)
• Monica Benedic şi Mihaela Gal (Anonkoua – Koute, B.P. 972; 13 Abidjan, Côte D Ivoire; tel. 00225/24/390944)
• Monica Bogdinel şi Mihaela Gherghelucă (Soeurs de la Providence, Kouwe par Fabligbo, B.P. 16 – Togo; tel. 00228/369007)

A consemnat pr. Benone Lucaci