Crăciunul, ca aproape peste tot în lume, s-a sărbătorit şi la noi. Diferenţe? Că nu toată lumea a avut o mică iesle, un brad sau pe Moş Crăciun, asta nu înseamnă nimic, mai ales că cea mai mare parte dintre copiii de aici habar nu au de toate astea.

     Crăciunul pentru noi a însemnat eveniment, sărbătoare doar pentru că un copil ni s-a născut. Naşterea are o importanţă deosebită pentru oamenii de aici. Tradiţia spune că după ce o femeie a născut, toate rudele, prietenii şi cunoscuţii, dar şi cei care numai află despre acest lucru, trebuie să meargă şi să-i mulţumească, făcându-i o scurtă vizită şi aducând ceva cadouri pentru prunc (de obicei săpun). Iată de ce sfânta Fecioară la noi în capelă a fost îmbrăcată în haine de sărbătoare tradiţionale, aducându-i astfel omagiu şi arătându-i recunoştinţa noastră. Dacă are vreo legătură tradiţia de aici cu ce s-a întâmplat la Betleem rămâne ca cercetătorii să se pronunţe.

     Noaptea de Crăciun înseamnă Liturghia Naşterii şi toată “liturgia” ce o urmează: se cântă şi se dansează tradiţional până dimineaţă (pe muzică de Crăciun), se fac scenete şi scheciuri pentru toţi. Poate asta ar fi diferit.

     Cât priveşte Anul Nou, dacă la noi are loc un “genocid” porcin la Crăciun, aici sunt puii şi neamurile lor care “plătesc” cu vârf şi îndesat fiesta trecerii dintre ani; tradiţie de la care nici noi nu ne-am dat la o parte. Cum era de aşteptat, seara, la Liturghia de sfârşit de an am avut ceva credincioşi, dar de Anul Nou mai toată lumea era “obosită” din cauza vegherii până dimineaţa. Bineînţeles că nu ne-au lipsit artificiile: cum nu ducem lipsă de rebeli, ăştia au început să tragă pe la miezul nopţii.

     Dimineaţă o linişte care ne spunea două lucruri: că s-a petrecut bine şi că urmează continuarea. Ceea ce s-a şi întâmplat după-amiază, când şi “colindătorii” şi-au făcut apariţia: grupuri de copii treceau din curte în curte pentru a ura tuturor “Bonne Année!”. Ajungând şi la noi, mulţi erau uimiţi de bradul frumos împodobit pe care nu cu mult efort am reuşit să ni-l procur după patru Crăciunuri fără brad. Printre ei era şi micul Parfait. Bucuria mare erau însă bomboanele pe care le primeau.

     Ziua de 2 ianuarie este ziua când se dansează: acasă fiecare pentru el, cu mic cu mare sau împreună pe la prieteni.

     În două cuvinte cam aşa au fost aici Crăciunul şi Anul Nou.

     Chiar dacă ajung cu întârziere urările noastre, noi vi le transmitem: La mulţi ani lungi şi fericiţi! Să dea Domnul ca anul ce l-am început să fie şi mai roditor în câmpul misionar, iar voi, fraţii noştri, să fiţi mereu alături de noi cu rugăciunea, cu vorbele voastre şi poate cu prezenţa voastră. Ia mai mânaţi, măi…!

Pr. Adrian Stoica şi Pr. Gabriel Cimpoeşu