Mulţumesc mult pentru toate semnele, salutările şi urările cu ocazia venirii primăverii. Cu puţin timp în urmă m-am aventurat într-o mica misiune. Drumul primei mele misiuni a condus spre Balnearia, o localitate liniştită, curată, cu aproximativ şase mii de credincioşi.

          Am fost un grup de patru persoane, două călugăriţe şi două persoane laice. Aşa că, această localitate a fost împărţită în patru revenindu-ne fiecăreia câte un sector de misiune. Prin ploaie şi soare, împreună cu o persoană din acel sector, umblam de la o casă la alta pentru a face o scurtă vizită, pentru a sta de vorbă, a ne ruga sau a mângâia când era nevoie. Fiecare casă era pentru mine ca o surpriză şi un semn de întrebare pentru că nu ştiai ce te putea aştepta sau întâmpina.

          De multe ori, mai întâi, ne întâmpinau câinii, unii mai prietenoşi iar alţii mai puţin, de nu-ţi venea să te uiţi înapoi. Apoi, întâlneai uşi care se deschideau imediat iar în spatele lor apărea câte un chip vesel, deschis şi primitor. Au fost însă şi uşi deschise mai anevoios, în spatele cărora apărea aproape numai capul şi din priviri simţeai că trebuie să te prezinţi imediat pentru a alunga acel semn de întrebare, de neîncredere. Am vizitat persoane singure care s-au bucurat nespus de vizita noastră, familii bune şi credincioase, înstărite sau sărace.

          De hrană nu ne-am făcut griji pentru că diferite familii din Balnearia se îngrijeau de acest lucru, în timp ce noi ne îngrijeam de hrana sufletească. După zece zile de misiune am ajuns să cunoaştem destul de bine acea localitate. Am legat multe prietenii şi unii dintre ei spuneau ca o să ne simtă lipsa pentru că se obişnuiseră deja cu programul nostru. Acum, a rămas ca locuitorii acelei comunităţi să ducă mai departe ceea ce am început noi.

          A fost o experienţă foarte frumoasă pentru mine. Am găsit prin ea răspunsul la acel cuvânt pe care-l citisem, cu mulţi ani în urmă, în nişte frânturi de cărţi religioase.Ce frumoasă este viaţa misionară, viaţă presărată de situaţii neprevăzute, de greutăţi dar şi de bucurii. Haideţi să încercăm imposibilul, să înaintăm în larg!

          Închei salutul meu cu vorbele sfântului Augustin care spun: “Dacă limba ar trebui să tacă, atunci viaţa ta să fie un strigăt puternic”. Cristos a înviat!

Cu multă bucurie,

Sr. Gabriela Robu