Coasta de Fildeș – Djebonoua, bilanțul lunii Mai 2017
Ca în fiecare lună, misiunea noastră din Djebonoua, Coasta de Fildeș, ne-a trimis un bilanț al activităților desfășurate. Ne-am gândit că ar fi interesant să prelucrăm acest bilanț și să-l împărtășim cu toți binefăcătorii noștri.
În luna mai, la Djebonoua a avut loc examinarea tuturor candidaților la botez și mir, atât în centrul misiunii la Djébonoua, cât și în alte 10 comunități. Toți cei care au fost admiși au participat la câte o zi de reculegere, atât pentru botez, cât și pentru mir.
Pe data de 21 mai a avut loc celebrarea Sacramentului Mirului la Djebonoua unde au fost prezenți 32 de candidați. Atmosfera a fost una de sărbătoare, în care rugăciunea, cântecul și dansul tradițional au avut o frumusețe aparte.
Pe parcursul întregii luni, în toate celelalte duminici, am celebrat Sacramentul Botezului în mai multe comunități ale misiunii noastre. Celebrările legate de primirea acestui sacrament se încheie de obicei în prima duminica din iunie. Anul acesta am primit în comunitatea noastră 48 de noi botezați, la care se adaugă copiii abia născuți ce sunt botezați, conform obiceiului, de Crăciun și persoanele necreștine care vor să se căsătorească și primesc toate sacramentele în cadrul aceleiași celebrări.
Tot în luna mai a avut loc și ultima întâlnire cu catiheții pentru anul pastoral în curs. La această întâlnire s-a făcut un bilanț care a avut rezultate pozitive și încurajatoare, deși rămân încă multe lacune prin comunitățile îndepărtate ale misiunii: lipsa unui loc de întâlnire, a unui cor, a unui animator al comunității și al catecumenilor.
Tot în această lună s-au început pregătirile pentru un altar închinat Sfintei Fecioare Maria la Lokassou, având speranța că ele vor continua și în luna iunie. Cheltuielile totale se vor ridica la suma aproximativă de 4.000 euro.
După cum am spus și în lunile trecute, casa parohială a misiunii continuă ajungând până la turnarea centurii de sus. Continuă zidirea pereților pentru a putea pune acoperișul, care sperăm să fie gata în vara aceasta. Pentru acoperiș, lemnul a fost deja achiziționat.
Lucrările realizate la capela din Assouakro-Gomo continuă și cheltuielile se ridică la suma de 3.000 euro. Am terminat fundația a cărei dimensiuni sunt: 33 m lungime, 10 m lățimea obișnuită și 30 m în zona laturilor în formă de cruce.
Îi mulțumim Domnului pentru puterea de muncă pe care ne-o dă, dar și pentru numărul mare de binefăcătorii care ne-au susținut, ne susțin și ne vor susține pe mai departe.
Dumnezeu să ne ajute pe toți!
Pr. Gabriel-Vasile Ciompeșu
Albumul foto: click aici