Pe când eram în ţară, am frecventat cursul de misiologie de la Traian (1998-1999) şi spuneam: odată şi odată voi oferi şi eu câţiva ani pentru misiuni, dar nu acum, întrucât am o altă problemă de rezolvat. Mare mi-a fost bucuria văzând cum Domnul, nu a aşteptat să spun de două ori: a împăcat problema mea cu dorinţa şi iată-mă pe meleagurile africane!
Trăiesc în mijlocul poporului togolez din data de 11 noiembrie 1999, locuind cu Surorile “Sfântului Augustin” în capitala ţării (Lome). Sunt aici în cadrul unui proiect de colaborare cu editura acestei congregaţii. Misiunea mea constă în a pune pe picioare un birou redacţional pentru realizarea de cărţi şi reviste. Echipa este formată din cinci persoane: două surori şi trei laici. Nu este prea uşor, dar pe zi ce trece, având încredere în Dumnezeu, învăţăm lucruri noi şi înaintăm în formare. Până în prezent nu am avut nici o problemă cu sănătatea şi mă simt foarte bine. Aici este ca o vară continuă de la noi!
Citind istoria creştinismului de pe aceste meleaguri, mare mi-a fost bucuria să aflu că aceste locuri au fost evanghelizate de misionarii verbiţi începând cu anul 1892 (un creştinism foarte tânăr!). Oamenii sunt foarte credincioşi, primitori şi binevoitori. Catolicii reprezintă cca 30% din populaţie. Zilnic foarte mulţi credincioşi participă la sfânta Liturghie, iar cca 80-90% din credincioşi primesc sfânta Împărtăşanie, inclusiv duminica! Este impresionant! De fapt, în fiecare sâmbătă seara, timp de mai multe ore, este ocazie de spovadă, şi foarte mulţi oameni participă. (Situaţia este diferită la oraş faţă de sate. În oraş sunt preoţi şi parohii, la ţară nu prea, din lipsă de preoţi, şi deci sunt filiale unde se celebrează din când în când sfânta Liturghie). Pentru a împărtăşi miile de persoane, aici există diferite persoane (surori şi laici) formate pentru a împărtăşi credincioşii. Zilnic, cel puţin patru persoane distribuie sfânta Împărtăşanie!
Am văzut aici imagini pe care nu le pot uita: soţi rugându-se împreună în faţa altarului sau în bănci, venind împreună la Spovadă etc. În cursul săptămânii, la Liturghie participă şi foarte mulţi bărbaţi. Viaţa de familie şi de credinţă este luată cu adevărat în serios. Deviza este: ori suntem creştini ori nu! De fapt, laicii sunt foarte activi. La catedrala din Lome există zeci de grupuri şi asociaţii. În fiecare duminică, de dimineaţă până seara, catedrala, curtea catedralei şi şcoala din apropiere răsună de rugăciunile şi cântecele lor. Nu ştiu dacă vă puteţi imagina: un grup după altul se roagă, cântă, se adună împreună etc.
Ceea ce m-a impresionat mult de tot în rugăciunile lor este faptul că frecvent se întâlnesc rugăciuni de mulţumire: “Merci, Seigneur!”, “Îţi mulţumesc, Doamne!” Sunt foarte recunoscători pentru darul credinţei, pentru darul vieţii, pentru orice. Chiar dacă nu au mai nimic din punct de vedere material, sunt mulţumiţi de a avea darul credinţei, de a fi eliberaţi de către Isus (ei folosesc mult acest verb întrucât este sugestiv), bucuroşi de a exista, fericiţi de a vedea lumina soarelui.
Gabriela Enăşoae