Pr. Petru Mareş a fost primul director naţional al Operelor Pontificale Misionare în România (prin decretul emis de Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor, în anul 1997) şi primul promotor al misiunii ad gentes în Biserica locală, română.

          La 17 octombrie 2009, în ajunul Zilei Misionare Mondiale, când întreaga Biserică Catolică se roagă pentru misiune şi misionari, se împlinesc 30 de zile de când pr. Petru Mareş şi-a încheiat misiunea încredinţată de Dumnezeu. Amintirea colaborării armonioase, pe tărâm misionar, şi simpatia de care se bucura în rândul membrilor Consiliului Superior al Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinţei (P.O.P.F.) m-au determinat să scriu. În decursul misiunii sale a dovedit o iubire totală faţă de Biserica lui Cristos şi un zel neobosit în răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu, fapt ce îl situează în rândul misionarilor autentici.

     A fost misionar prin profunzimea credinţei, a dăruirii totale în slujba Domnului şi a bucuriei izvorâtă dintr-o inimă cucerită de iubirea lui Isus, implicându-se în diverse misiuni la nivelul Bisericii locale şi nu numai, dar în mod deosebit primind o responsabilitate care priveşte întreaga Biserică, aceea de director naţional al O.P.M (Operele Pontificale Misionare) în România.

    A fost învrednicit, de către papa Ioan Paul al II-lea să devină primul preot român reprezentant al Vaticanului pentru activitatea misionară, care să împlinească porunca lui Isus: “Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).

     A fost misionar continuând slujirea lui Cristos, reflectând la identitatea creştină misionară şi împărtăşind experienţe cu directori naţionali din toate continentele lumii, reuniţi anual, la Roma. Împreună au realizat un schimb de daruri, a experimentat bucuria şi entuziasmul lucrătorilor misionari angajaţi în misiunea ad gentes, uneori în ambiente ostile, de persecuţie. S-a bucurat de o comuniune simplă, deschisă şi apropiată, a exponenţilor misionari ce culmina, an de an, cu audienţa la Sfântul Părinte.

    A fost misionar prin pasiunea ecumenică prezentând adunării plenare, internaţionale, un raport privind efectele şi roadele vizitei apostolice a papei Ioan Paul al II-lea în România. M-am bucurat să ascult cuvinte de preţuire din partea secretarilor generali ai O.P.M şi a directorilor naţionali, reuniţi la Roma, în anul 2000.

   A fost misionar cu o credinţă autentică prin participarea la Primul Congres Misionar Mondial organizat la Roma, în octombrie 2000, sub preşedinţia Mons. Bernard Prince, secretarul general al Consiliului Superior al Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinţei.

          A trăit o experienţă a universalităţii Bisericii lui Cristos, a frumuseţii şi bogăţiei unităţii în diversitate şi a fraternităţii ecleziale, alături de delegaţia română (pr. Benone Lucaci, pr. Marcelin Rediu, pr. Felician Biriş) şi de cei aproximativ 2.000 de participanţi, sosiţi din toată lumea.

          M-a impresionat grija şi pasiunea misionară cu care a răspuns iniţiativei propusă de congres, aducând simboluri reprezentative ale propriei ţări: drapelul şi ţărâna. Cu zâmbetul şi bucuria ce-l caracteriza ne spunea: “Am adus pământ stropit de sângele martirilor creştini, catolici, din Moldova, în perioada comunistă”. Am văzut în acel gest un act de respect faţă de dăruirea şi jertfa totală a eroilor noştri şi o dorinţa de “a lumina toate popoarele cu lumina lui Cristos” (Mesajul cu ocazia Celei de a LXXXIII-a Zile Mondiale a Misiunilor, 2009), ce străluceşte şi în viaţa martirilor români.

          Cu sentimente de adâncă veneraţie am trăit momente de întărire a credinţei purtând acel coş, cu pământ sfinţit, spre vasul ce reunea ţărâna atâtor ţări şi în care papa sădea un măslin, simbol al păcii. În acea atmosferă de sărbătoare şi rugăciune a fluturat şi tricolorul românesc, purtat de Clara Ghiurcă din Faraoani.

  A fost misionar prin activităţi de animare şi formare misionară, promovând elemente de spiritualitate misionară în predici, cateheze, publicaţii, evidenţiind rolul rugăciunii ca instrument privilegiat al misiunii de evanghelizare. Păstrez ca o frumoasă aducere aminte cateheza ţinută tinerilor şi studenţilor, în catedrala din Iaşi, în octombrie 2005, cu mărturisirea entuziastă: “Spiritul misionar m-a contagiat pentru toată viaţa”.

   A fost misionar participând la misiunea lui Cristos şi prin suferinţă. Am admirat acceptarea fără rezerve a crucii, tăria sufletească, dar mai ales bucuria şi optimismul exprimat prin răspunsul: “Sunt la spital pentru tratament, dar mergem spre victorie”.

          Dumnezeu să-l răsplătească cu viaţa veşnic fericită, iar nouă să ne dăruiască bucuria spiritului misionar, a deschiderii faţă de toţi cei ce nu au auzit încă de Cristos (misiunea ad gentes), faţă de cei care au pierdut simţul credinţei şi nu se mai recunosc drept membri ai Bisericii (noua evanghelizare), dar şi faţă de cei slabi în credinţă (activitatea pastorală).

Sr. Iosefina Rediu,
Congregaţia Inimii Neprihănite