Locale

Iaşi şi Bacău: Invitaţie la spectacol caritabil pentru copiii din Kenya

     Un spectacol caritabil pentru 20130602spectacolcaritabil01copiii din Kenya, organizat în colaborare cu TVR Iaşi, va avea loc duminică, 2 iunie 2013, începând cu ora 19.00, în catedrala “Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Spectacolul va fi prezentat şi la Bacău, în biserica “Sfinţii Petru şi Paul”, duminica următoare, 9 iunie, începând cu ora 19.00. Evenimentul, care se va desfăşura în luna copiilor, are motoul “Picătura de apă de la Maikona”.

     Prima ediţie a spectacolului caritabil pentru copiii din Kenya s-a desfăşurat în anul 2011.

     În cadrul spectacolului, Francesca Giurgilă, Maria Luisa, Thomas şi Ştefan Andrici, Sebastian Orzan-Dragoş, Gabriel Adrian Grigoraş şi Ionuţ Rusu vor interpreta melodii din repertoriul internaţional, clasic şi tradiţional kenyan.

     La aceste spectacole va fi amenajat şi un “colţ kenyan”, unde vor fi aşezate diferite obiecte de uz în Kenya, precum şi diferite fotografii din misiune.

     Invitaţi speciali la spectacolul de la Iaşi sunt Mădălina Lefter şi pr. Eugen Blaj. Mădălina Lefter este o adolescentă de 15 ani, care a participat şi a câştigat la mai multe concursuri de muzică, naţionale şi internaţionale, actualmente fiind prezentatoarea emisiunii pentru copii “Ţara lui Piticot”, de la TVR Iaşi.

     Părintele Eugen Blaj, originar din Gherăeşti (NT), preot al Diecezei Romano-Catolice de Iaşi, este misionar fidei donum de 14 ani în misiunea din Maikona (Kenya). Părintele Eugen va oferi publicului date şi imagini despre felul în care trăiesc oamenii în deşertul african Chalbi şi despre cât de greu se ţin acolo lecţiile sub cerul liber.

     La spectacolul de la Bacău, pe lângă pr. Eugen Blaj, invitat special este şi Miruna Codruţa Oprea, o tânără din Oneşti, care, la doar 16 ani, a câştigat concursul “Fii o vedetă Disney Channel” România şi de mai mulţi ani este prezentatoare, alături de Horia Gumeni de la TVR Iaşi, la concursul muzicalTi amo.

     Fondurile care vor fi strânse la spectacol vor fi donate pentru construirea unei grădiniţe pentru copiii din Maikona, deşertul Chalbi (Kenya).

Pr. Adrian Blăjuţă

Spotul spectacolului poate fi urmărit aici: