Diverse, Evanghelia in Imagini, Locale, Proiecte, Slideshow

Evanghelia în imagini – Duminica a 17-a din Timpul de peste an

Evanghelia în imagini” a ajuns la cea de-a 17-a duminică din Timpul de peste An.

Cei mici sunt invitați să privească la viața de credință ca la marele joc din timpul campusurilor în care vor să găsească „Marea comoară”. Indiferent de vârstă, copii, părinți, bunici sau educatori, toți trebuie să descopere Marea comoară a vieții lor, Împărăția Cerurilor. Pentru a o găsi toți trebuie: 1. să cunoască valoarea comorii; 2. să își dorească această comoară; 3. să-și pună tot interesul în căutarea ei; 4. să țină cont de regulile și indicațiile primite.

Mulțumim tuturor pentru sprijinul oferit cu generozitate Centrului Misionar Diecezan Iași și proiectelor sale, dar mai ales celor care înțeleg că toți suntem misionari și trebuie să vestim Evanghelia în orice loc ne-am afla pe acest pământ.

Materialul integral în format PDF poate fi descărcat dând clickaici

Duminică binecuvântată și plină de entuziasm!

Pr Florin-Petru Sescu



Dragii mei,

Știu că mulți dintre voi ați participat în anii trecuți la campusurile de vară organizate în parohie și ați avut printre jocuri „Căutarea comorii”.

Marea comoară conține atât de multe puncte încât orice clasament poate fi răsturnat, aducând echipei care o găsește șansa de a se clasa pe primul loc în competiție. V-am văzut de multe ori în acest joc căutând cu atenție, concentrați, dornici de a găsi comoara.

Evanghelia de astăzi vorbește despre o imagine asemănătoare. Așa cum în marele joc „Căutarea comorii” trebuie să descoperiți comoara, la fel în viața de zi cu zi sunteți invitați să descoperiți Împărăția lui Dumnezeu. Această împărăție am asemănat-o cu un tezaur ascuns în ogor sau cu un mărgăritar de mare preț. Ați putea spune că și într-un caz și în celălalt este vorba de noroc. Numai că, așa cum în campus găsiți comoara doar dacă împliniți anumite condiții și țineți cont de indiciile primite, tot așa, în viață, veți descoperi Împărăția mea și vă veți bucura de valoarea ei, doar dacă îndepliniți condițiile cerute și respectați indicațiile primite. În fragmentul evanghelic, omul care a descoperit comoara în ogor trebuie să vândă „tot ce are” pentru a intra în posesia ogorului. Negustorul face la fel pentru a obține mărgăritarul de preț. Pentru a descoperi comoara trebuie: 1. să cunoașteți valoarea comorii; 2. să vă doriți această comoară; 3. să vă dați tot interesul în căutarea ei; 4. să țineți cont de regulile și indicațiile primite.

Împărăția lui Dumnezeu, Marea Comoară, este instaurarea bunătății mele în inimile voastre și în lumea întreagă. Deși această Împărăție ar aduce cu sine o lume mai frumoasă și mai plăcută, sunt tot mai puțini cei care o caută. Interesați de micile comori ale vieții: succes, bani, faimă și putere, oamenii uită să caute Marea Comoară, uită să se ghideze după regulile de aur ale vieții, poruncile.

Dragii mei, eu vă propun Marele Joc al vieții de credință prin care puteți schimba lumea. Veți participa oare la acest joc? Vă veți angaja cu totul în găsirea Comorii?

Eu sunt mereu alături de voi și vă încurajez!

Vă îmbrățișez cu drag,

Isus


Intenția Misionară

Ne rugăm pentru toți acei oameni din Africa și Asia care continuă să caute Marea Comoară, chiar dacă uneori suferă persecuții:

Doamne, în Africa și în Asia, sunt mulți oameni care, pentru a căuta și păstra Marea Comoară a credinței, Împărăția Cerurilor, au de îndurat persecuții. Ei au renunțat la multe pentru tine. Fii Tu tăria lor în momentele de încercare!

Tatăl nostru… / Bucură-te, Marie… / Slavă Tatălui…