Cine s-ar fi gândit ca 19 martie 2004 va deveni o sarbatoare atât de frumoasa? Sfântul Iosif a fost într-adevar la înaltime. Totul a început când credinciosii din satul Kondoukro mi-au spus ca anul acesta biserica lor (singura de altfel în acest sector) va împlini 10 ani de la inaugurare, iar ca patronul bisericii este chiar sfântul Iosif. Le-am propus sa facem o adevarata sarbatoare, sa cinstim pe cel care s-a îngrijit de “Mântuirea” noastra, sa celebram hramul bisericii.
A fost un pic cam greu sa-i conving ca vom reusi. De ce? Pentru ca aici când se face o sarbatoare se “sarbatoreste” nu gluma. Trebuie puse la dispozitie o multime de mijloace pentru ca totul sa fie bine. Au fost si multi sceptici, dar pentru ca am insistat si pentru ca am fost zi de zi printre ei pentru a-i ajuta si a-i încuraja lucrurile au mers bine. Am trimis o invitatie-apel în toate satele din sectorul nostru (peste 20). Fiecare comunitate a fost invitata la sarbatoare, mai ales ca era pentru prima data, si fiecare trebuia sa participe cu câte ceva.
Multimea de daruri pe care am primit-o ne-a încurajat si mai mult. Comunitatea gazda s-a angajat sa prepare prânzul pentru 250 de persoane.
Ziua de 19 a venit si, pe poteci mai mult sau mai putin cunoscute, dis-de-dimineata puteai vedea grupuri ce se îndreptau spre Kondoukro. Îmbracati cu totii în haine de sarbatoare pe la ora 10.30 am început sfânta Liturghie. Chiar înainte de slujba, responsabilul cu organizarea a venit sa-mi spuna ca suntem undeva în jurul cifrei de 500 de persoane prezente: dublul celei asteptate.
Trebuie sa spun ca acest sat se afla într-o zona ce este numita de “încredere”, ceea ce înseamna ca nu se afla nici sub control guvernamental, nici sub control rebel. Singurii care pot intra aici (o fâsie de vreo 40 km ce taie tara în doua de la est la vest) sunt civilii si fortele armate de interpunere (franceze si CDEAO). Aici nu exista structuri administrative; si totusi am insistat ca primarul de Djébonoua (comuna de care apartine satul Kondoukro), care este refugiat în sud, sa vina la sarbatoare, mai ales ca este vorba de satul sau maternal. Si a venit. Cine mai poate spune ca sfântul Iosif este ascuns si ca nu se face vazut? Ne-a ajutat atât de mult încât nu ne-a venit sa credem.
Sfânta Liturghie a fost deosebita: stilul african, plin de dansuri si traditii care dau culoare, ne-a facut sa nu ne dam seama ca a durat doua ore si jumatate.
Toate cele 500 de persoane au mâncat, poate nu pe saturate, dar nu asta era important. Faptul ca sfântul Iosif a putut sa ne adune în jurul mesei sfinte, sa fim împreuna într-o deplina bucurie, ne-a facut sa întelegem ca, în tacere, el se îngrijeste de noi cum s-a îngrijit de Fiul sau adoptiv.
Aceasta este comuniunea: a trai împreuna cu Biserica Universala fiecare moment. Stiu ca Dieceza de Iasi are o cinste deosebita fata de sfântul Iosif. Sa nu uitam ca o particica din aceasta dieceza se afla în Coasta de Fildes.
Pr. Adrian Stoica