La invitaţia pr. Roberto Vacaru şi a pr. Paul Roca, în ziua de 17 ianuarie 2023, PS Petru Sescu, episcop auxiliar al Diecezei de Iaşi, împreună cu pr. Florin-Petru Sescu, director al Centrului Misionar Diecezan de Iaşi, au pornit către Panama pentru a-l reprezenta pe episcopul Iosif Păuleţ şi Dieceza de Iaşi la sfinţirea celor trei biserici construite în misiuni, acestea fiind şi rodul ajutorului oferit de preoţii şi credincioşii Diecezei de Iaşi, precum şi al multor altor binefăcători români.

Relatările noastre, prin articole, fotografii şi filmări, îşi doresc să fie o modalitate de a împărtăşi cu cei de acasă realităţile din misiuni şi frumuseţea evenimentelor la care luăm parte, dar mai ales un semn de recunoştinţă faţă de toţi preoţii, credincioşii şi binefăcătorii Centrului Misionar Diecezan de Iaşi, care au susţinut şi continuă să susţină activităţile noastre umanitare şi misionare din Coasta de Fildeş, Kenya şi, bineînţeles, Panama.

Vă invit în călătoria noastră…

Drumul spre Panama şi spre misiuni (16-19 ianuarie)

După toate pregătirile prealabile: bagajul personal, lucrurile liturgice necesare preoţilor din misiuni, precum şi ceva bunătăţi româneşti care să le aducă aminte de acasă, în ziua de 16 ianuarie delegaţia a pornit spre Bucureşti, punctul de plecare al călătoriei spre Panama. Mulţumim pe această cale gazdei noastre primitoare de la Ciofliceni – Mănăstirea Fraţilor Carmelitani Desculţi – pentru bunăvoinţa de a ne primi în casa lor pentru odihnă şi apoi pentru disponibilitatea de a ne a ajuta cu transportul spre aeroport a doua zi, dis de dimineaţă.

În ziua de 17 ianuarie, ora 8:40, am decolat de la Bucureşti cu destinaţia Paris, escala obligatorie pentru a lua avionul peste Atlantic, spre Panama. De aici am pornit spre Panama City, acolo unde ne aşteptau preoţii misionari, pr. Roberto Vacaru şi pr. Paul Roca. Dat fiind faptul că între România şi Panama există o diferenţă de şapte ore, deşi am zburat mai bine de zece ore, am aterizat în Panama, în aceeaşi zi, 17 ianuarie, la ora 21:00. De la aeroport am plecat spre cazare.

În dimineaţa zilei de 18 ianuarie, alături de misionarii noştri, am dat piept cu discrepanţele oraşului Panama City. În oraş trăiesc aproximativ 900.000 de persoane, iar în zonele metropolitane aproximativ 1.500.000. Acest lucru face ca în Panama City şi în zonele metropolitane să trăiască jumătate din populaţia ţării. În acelaşi oraş există clădiri foarte înalte şi somptuoase, dar şi clădiri sărăcăcioase şi mizere; în acelaşi oraş există zone foarte frumoase pentru turişti, dar şi cartiere extrem de periculoase, în care oamenii trăiesc la limita subzistenţei. Am vizitat oraşul precum şi faimosul Canal Panama, acolo unde am avut norocul de a vedea cum traversează canalul unul din cele mai mari vase de croazieră din lume, Arcadia – având aproximativ 4.000 de pasageri, 11 etaje, o lungime de 300 metri şi o lăţime de 30 metri.

Cel mai important punct al acestei zile a fost vizita la Nunţiatura din Panama, unde am celebrat Sfânta Liturghie în limba română. Cu amabilitate, Excelenţa Sa Mons. Dagoberto Campos Salas ne-a vorbit puţin despre realitatea din Panama şi provocările cu care se confruntă această ţară, provocări care nu-i ocolesc nici pe preoţii noştri misionari aflaţi acolo. La final i-am mulţumit lui şi Rev. Gomes Linku Lenard, secretar al nunţiaturii, pentru disponibilitatea, bunăvoinţa şi amabilitatea cu care ne-au primit.

La data de 19 ianuarie am pornit dis-de-dimineaţă spre misiunile noastre aflate în nordul ţării, foarte aproape de frontiera cu Costa Rica. Am parcurs în zece ore drumul Panama City – Chiriqui Grande şi apoi Almirante, locul în care misionarii noştri îşi desfăşoară activitatea. Am avut parte de un spectacol deosebit, trecând de la mare la munte şi de la civilizaţie şi aglomeraţie urbană, la zone sărace şi extrem de răsfirate.

Prima zi în misiunea Almirante (20 ianuarie)

După sosirea noastră în Almirante, pr. Roberto ne-a propus să vedem una din localităţile cele mai îndepărtate ale misiunii, nu atât ca distanţă, cât mai mult ca aşezare geografică şi unde, până la intervenţia autorităţilor panameze, se ajungea doar pe jos, peste dealuri şi prin vegetaţie. Drumul spre localitatea Platano necesita înainte de intervenţie două zile dus şi două zile întors. Ceea ce ne-a frapat în această zi a fost faptul că majoritatea caselor din zonă sunt construite la înălţime, pe bârne, din lemn şi fără paturi.

Aici am poposit în casa unei familii catolice din sat şi am discutat despre dificultăţile pe care le întâmpină în trăirea credinţei de fiecare zi. Greutăţile familiei vin din lipsa şcolii, a dispensarului şi a medicamentelor, la care se adaugă presiunile făcute la adresa lor de celelalte persoane din localitate, care aparţin altor religii şi culte. Mărturia însă a fost una extraordinară, pentru că deşi sunt puţini, într-o mare de oameni diferiţi, nu-şi pierd speranţa şi credinţa în Dumnezeu.

De aici am pornit într-un alt sat, localitatea Pinzon, peste dealuri, pentru a duce împărtăşania unei bunici bolnave, care trăia într-o casă împreună cu alţi 30 de membri. Aceasta nu se mai putea mişca şi soţul ei murise cu două săptămâni înainte. Ea este prima creştină botezată din comunitate, lucru care s-a întâmplat în urmă cu 60 de ani. După ce am vorbit preţ de o oră despre dificultăţile personale şi încercările în credinţă, ne-am rugat împreună, iar PS Petru Sescu i-a oferit Sfânta Împărtăşanie. Am rămas impresionaţi că, deşi bolnavă, la Sfânta Împărtăşanie a îngenunchiat în faţa Preasfântului Sacrament. Cu bucurie cei prezenţi ne-au mulţumit pentru vizită.

Am încheiat ziua celebrând Sfânta Liturghie într-o altă localitate retrasă, aproape de casa unei persoane bolnave, pentru că aceasta nu avea cum să ajungă la biserică. Pr. Roberto, cunoscând credinţa acestei femei şi faptul că a fost una din persoanele care a înfiinţat comunitatea din Tibite, ne-a invitat să mergem aproape de casa ei şi să celebrăm Sfânta Liturghie acolo. La omilie, PS Petru Sescu i-a îndemnat pe oameni să asculte mereu de glasul Domnului care ne cheamă şi să aibă curajul să înfrunte toate greutăţile, chiar dacă sunt “o turmă mică”.

După ce am vizitat cele trei sate, după ce i-am întâlnit pe oameni şi am văzut realităţile cu care se confruntă preoţii misionari, ne-am dat seama cât este de importantă activitatea de evanghelizare de la persoană la persoană, să te bucuri de fiecare suflet pe care l-ai salvat, fără a te descuraja că într-o casă doar o singură persoană te ascultă, iar celelalte te ignoră. Curajul evanghelizării, curajul de a fi misionar, înseamnă a înfrunta cu tărie şi speranţă, mai ales momentele de răceală, dezinteres, refuz ale altora. Felicitări misionarilor care reuşesc să facă lucrul acesta.

A doua zi în misiunea Almirante (21 ianuarie)

În dimineaţa zilei de 21 ianuarie, ne-am trezit cu emoţie şi ne-am pregătit pentru primul eveniment major al vizitei noastre în Panama: Sfinţirea bisericii din Ojo de Agua. După ce am luat micul dejun, însoţiţi de pr. Paul Roca, am pornit spre comunitatea în sărbătoare împreună cu PS Anibal Saldana Santamaria, episcopul Prelaturii de Bocas del Toro, episcop ce se îngrijeşte de misionarii noştri din Panama. La biserica din Ojo de Agua, pr. Roberto Vacaru ne aştepta împreună cu membrii comunităţii. Mare ne-a fost bucuria să constatăm că renovarea acelei biserici şi extinderea ei au fost realizate integral de pr. Roberto Vacaru. Intrând în biserică am constatat frumuseţea unei picturi care ne trimite cu gândul la Paradisul pământesc dinainte de păcat, aşa cum avea să spună PS Petru Sescu în cuvântul de final adresat credincioşilor veniţi la sărbătoare.

La celebrare au participat PS Anibal Saldana, PS Petru Sescu, pr. Roberto Vacaru, pr. Paul Roca, subsemnatul – pr. Florin-Petru Sescu şi o mare mulţime de credincioşi care a participat cu mult entuziasm la Sfânta Liturghie. Am remarcat cu bucurie faptul că această sfinţire a fost animată de un grup coral ce a parcurs mai bine de 90 de kilometri, în mod voluntar, pentru a fi parte a acestei sărbători. Aceştia erau dintr-o comunitate păstorită de pr. Paul Roca. Am constatat cu admiraţie faptul că o profesoară de religie a explicat în cuvinte simple fiecare gest al celebrării, ajutându-i pe oamenii “noi în credinţă” şi care nu au mai participat niciodată la sfinţirea unei biserici să înţeleagă însemnătatea fiecărui gest şi a întregului ritual. Ne-am bucurat, de asemenea, să vedem că a fost şi un grup frumos de ministranţi.

La predică PS Anibal Saldana, episcopul locului, i-a invitat pe credincioşi să preţuiască biserica şi pe preotul lor, mai ales că acesta îndeplineşte o muncă nobilă, departe de casă şi de familie, cu o disponibilitate şi o generozitate extraordinară. A mulţumit tuturor celor care au făcut posibilă construirea acestei biserici, atât binefăcătorilor din lume, cât şi Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi pentru toată susţinerea oferită. Profit de acest moment şi mulţumesc şi eu tuturor binefăcătorilor Centrului Misionar Diecezan, care prin donaţiile lor au susţinut o parte din lucrări, dar mai ales picturile din această biserică. PS Anibal Saldana a dorit să mulţumească într-un mod special Episcopiei de Iaşi şi pentru uleiul sfânt oferit pentru aceste celebrări. Prelatura de Bocas del Toro este atât de mică încât nu are ulei pregătit pentru astfel de evenimente.

La final a luat cuvântul PS Petru Sescu, care în numele PS Iosif Păuleţ i-a felicitat şi încurajat pe oameni în drumul lor de credinţă; i-a invitat să-l preţuiască atât pe preotul lor, pr. Roberto Vacaru, dar şi pe colegul lui din misiune pr. Paul Roca, prezent la celebrare. I-a invitat pe toţi să-i preţuiască pentru toată disponibilitatea şi pentru tot efortul pe care-l depun în evanghelizare. Pr. Florin-Petru Sescu a adus un gând de preţuire la final pentru toată munca desfăşurată şi a oferit câteva obiecte liturgice pentru biserica nou sfinţită. În final pr. Roberto a mulţumit tuturor şi, în stilul său caracteristic, i-a făcut pe toţi să râdă şi să se simtă bine. A amintit de prima sa experienţă ca misionar în acea comunitate, spunând că prima sa Sfântă Liturghie a fost celebrată cu două persoane foarte în vârstă, dintre care una nu auzea prea bine şi cealaltă nu vedea prea bine. Şi-a amintit că a fost de multe ori întrerupt la Liturghie pentru că persoana care nu auzea îi spunea să repete, iar cea care nu prea vedea îl întreba de ce ţipă. Astfel toţi au început să râdă. Peste toate, de la două persoane în vârstă la un număr atât de mare de credincioşi a fost un drum lung şi anevoios, dar cu multe împliniri spirituale.

Ziua s-a încheiat cu o agapă frăţească ţinută pe terasa bisericii, într-un cadru pitoresc, unde fiecare participant, inclusiv episcopii şi preoţii, a primit o porţie de mâncare bine venită. Pr. Roberto a mai rămas după sărbătoare împreună cu oamenii, dar stresul nu l-a părăsit, pentru că în următoarea zi era programată o altă sfinţire.

A treia zi în misiunea Almirante (22 ianuarie)

Ca şi în ziua precedentă, în dimineaţa zilei de 21 ianuarie, ne-am trezit cu emoţie şi entuziasm pentru a participa la cel de-al doilea eveniment major al vizitei noastre în Panama: Sfinţirea bisericii din Mila 3. După ce am luat micul dejun am pornit împreună cu pr. Roberto spre această comunitate. Mare ne-a fost bucuria să constatăm că aproape de drumul principal se înălţa o foarte frumoasă biserică pentru o comunitate la fel de frumoasă, aşa cum avea să susţină şi pr. Roberto.

De data aceasta ritualul a început cu tăierea panglicii inaugurale şi nu cu bătaia în uşi pentru a se deschide, aşa cum este ritualul obişnuit, deoarece (dezvălui un secret, în speranţa că nu sunt indiscret) pr. Roberto pe ultima sută de metri şi-a dat seama că nu mai are bani pentru uşa de la intrarea în biserică. După ce biserica a fost sfinţită cu apă în interior şi pe exterior, după ce s-a tăiat panglica inaugurală, credincioşii au fost invitaţi să intre în biserică pentru prima dată şi să participe la “Prima Sfântă Liturghie” a acelei bisericii. Aşadar, diferenţa dintre cele două biserici a fost aceea, că dacă în ziua precedentă biserica exista şi ea a avut nevoie doar de o extindere şi renovare interioară, aceasta din urmă a fost construită de la zero.

Cu acelaşi entuziasm şi claritate, doamna profesoară de religie a explicat tuturor însemnătatea celebrării şi a fiecărui gest liturgic, ajutându-i pe toţi credincioşii să înţeleagă mai bine importanţa momentului pe care-l trăiesc. Corul care a animat Sfânta Liturghie era de data aceasta din comunitate, iar diferenţa culturală şi spirituală s-a simţit în modul în care au fost alese şi intonate cântecele. Atmosfera de sărbătoare s-a văzut în gesturile şi cântările oamenilor, care nu au ezitat să se exteriorizeze prin aplauze şi mişcări.

Sfânta Liturghie a fost prezidată în limba spaniolă de PS Anibal Saldana, episcop al Prelaturii de Bocas del Toro, care i-a îndemnat pe credincioşi să participe cu mult folos la acest moment istoric, la consacrarea altarului şi la sfinţirea bisericii. După predică a uns cu uleiul binecuvântat, adus din România, atât altarul cât şi stâlpii bisericii, în timp ce pr. Roberto le-a explicat credincioşilor cum este pregătit acest ulei şi de ce are un parfum atât de plăcut. După ce un grup de oameni îmbrăcaţi tradiţional au aşezat faţa de altar, lumânările şi toate celelalte obiecte liturgice, episcopul a continuat Sfânta Liturghie în mod obişnuit.

La final PS Petru Sescu i-a salutat pe toţi, transmiţând gândul călduros al PS Iosif Păuleţ şi al tuturor credincioşilor din Dieceza de Iaşi. I-a îndemnat pe toţi să-l preţuiască pe pr. Roberto şi să aibă grijă de el, aşa cum o familie trebuie să aibă grijă mereu de membrii ei. Pr. Florin-Petru Sescu a transmis gândul şi preţuirea tuturor celor care susţin Centrul Misionar Diecezan şi printr-o poveste reală din Dieceza de Iaşi le-a transmis oamenilor din misiune că a fi generos cu misiunile este o chestiune de inimă, pentru că oamenii din România, chiar dacă uneori se confruntă şi ei cu situaţii grele materiale, ştiu să ofere din puţinul lor pentru misiuni, atât prin donaţii, dar mai ales prin “Cutia Speranţei”. Pr. Roberto a mulţumit la final tuturor binefăcătorilor, precum şi comunităţii care s-a implicat atât de frumos în construirea bisericii şi organizarea sărbătorii.

Totul s-a încheiat cu un frumos moment artistic în care un grup de tineri a prezentat câteva dansuri tradiţionale. Agapa frăţească de după Sfânta Liturghie a oferit tuturor o porţie de mâncare, moment de sărbătoare şi bucurie pentru mulţi dintre ei, care au atât de puţine resurse materiale.

Mulţumim şi noi tuturor celor care au susţinut material şi spiritual misiunile noastre, mai ales altarul şi celelalte materiale necesare construirii bisericii din Mila 3.

În încheiere…

Vă invităm să ne însoţiţi cu rugăciunea voastră pentru ca vizita noastră aici să fie una rodnică, mai ales din punct de vedere spiritual.

Mii de mulţumiri tuturor celor care au contribuit la aceste proiecte: Picturile bisericii din Ojo de Agua; altarul şi construcţia bisericii din Mila 3; Renovarea bisericii din Chirique Grande (care va fi sfinţită duminică, 29 ianuarie).

NB: În funcţie de timp şi conexiunea la internet, relatările vor continua şi zilele următoare…

Pr. Florin-Petru Sescu