Kenya: Zile deosebite în compania preoţilor misionari români

În perioada 3-16 martie 2023, la invitaţia preoţilor misionari români, pr. Claudiu Iştoc, pr. Cristian Pişta, pr. Aurelian Herciu şi pr. Ştefan Lenghen, o delegaţie de preoţi români, în frunte cu ÎPS Aurel Percă, au vizitat misiunile româneşti din Kenya. Scopul vizitei a fost atât redescoperirea realităţilor locale, cât şi sfinţirea bisericii centrale din misiunea Turbi şi binecuvântarea primelor săli de clasă ale şcolii Fr. Tablino Academy din Maikona. Din delegaţie au făcut parte: ÎPS Aurel Percă – arhiepiscop şi mitropolit de Bucureşti, pr. Egidiu Codac – econom al Diecezei de Iaşi, pr. Francisc Trefaş – confesor la catedrala din Bucureşti, pr. Vasile Russu – preot greco-catolic, pr. Isidor Mîrţ – fost misionar în Kenya şi subsemnatul, pr. Florin-Petru Sescu – director al Centrului Misionar Diecezan de Iaşi.

3 martie – vineri

Călătoria a început în seara zilei de 2 martie. După un zbor destul de îndelungat cu escală în Qatar, am ajuns în dimineaţa zilei de 3 martie la Nairobi, capitala Kenyei. Am fost întâmpinaţi de pr. Cristi şi pr. Aurelian, care ne-au introdus imediat în cultura kenyană cu un ceai cu lapte. Întrucât timpul era scurt şi trebuia să ajungem aceeaşi zi în Marsabit, aveam de parcurs aproximativ 560 kilometri, am pornit imediat la drum. Trebuie să subliniem faptul că era necesar să ajungem în timp util la Marsabit, pentru că drumurile sunt nesigure în timpul nopţii. Pe drum am făcut doar o oprire la Nanyuki unde am luat prânzul, l-am întâlnit pe episcopul de Marsabit, PS Peter Kariuki Kihara, şi am cumpărat bomboane pentru copii şi lucruri necesare pentru şederea noastră în misiuni. Cu toată străduinţa noastră am ajuns la Marsabit cu o oră întârziere după căderea nopţii, dar în siguranţă. Am remarcat că drumul, spre deosebire de vizitele anterioare, era în întregime asfaltat. Ajunşi la destinaţie i-am întâlnit şi pe ceilalţi misionari şi după ce am petrecut ceva timp împreună, am mers la odihna bine meritată şi atât de necesară după un drum atât de lung.

4 martie – sâmbătă

Dis-de-dimineaţă, după odihnă, ne-am adunat cu toţii în capela complexului pastoral în care am fost cazaţi şi am celebrat Sfânta Liturghie. După micul dejun grupul a trebuit să fie divizat pentru prima dată în acea zi. Pr. Cristi şi pr. Ştefan au pornit spre Turbi, pentru a continua pregătirile pentru sfinţirea bisericii, iar restul grupului a pornit spre Maikona. Dacă în ziua precedentă am avut asfalt şi drum bun, astăzi a trebuit să dăm piept din nou cu drumul greu al deşertului. Am avut un drum neasfaltat, plin de pietre şi praf. La misiunea din Maikona am ajuns la ora prânzului şi am avut parte de o surpriză: doamna de la bucătărie ne-a întâmpinat cu sarmale româneşti, foarte bine pregătite. După ce am luat prânzul, grupul iniţial s-a împărţit din nou. O parte a rămas în Maikona – pr. Claudiu, pr. Egidiu, pr. Isidor şi cu subsemnatul – iar cealaltă parte a pornit spre Bada Huri, acolo unde pr. Aurelian activează ca misionar. Cei care l-au însoţit pe acesta din urmă a fost ÎPS Aurel Percă, pr. Francisc Trefaş şi pr. Sorin Russu (Despre vizita în Hurri Hills a fost publicat un articol pe www.arcb.ro). Seara, la Maikona, programul s-a încheiat cu un frumos rozariu rostit împreună cu copiii de la Şcoala Fr. Tablino Academy.

5 martie – duminică

Ziua de duminică a început cu Sfânta Liturghie animată de tinerii de la Liceul de băieţi din Maikona. Tinereţea şi entuziasmul lor s-a întrepătruns cu sobrietatea îmbrăcămintei şi frumuseţea cântărilor bine interpretate. După Liturghia tinerilor a urmat Sfânta Liturghie a comunităţii, unde biserica a fost plină de copii şi adulţi. La fel, am constat cu bucurie că participarea oamenilor la Sfânta Liturghie a fost plină de entuziasm. Privindu-i, am constatat din nou că nimeni, niciodată, nu va putea scoate din inima oamenilor din Africa ritmul, cântările şi dansul.

După-amiază am mers să celebrăm o Sfântă Liturghie la Boji, una din cele mai mari filiale ale misiunii Maikona. Aici am fost întâmpinaţi de un număr generoşi de credincioşi, îngrămădiţi într-o sală de clasă, pentru că fiind foarte săraci nu au reuşit să adune decât 198 de euro, în timp ce o biserică în care să încapă toţi cei prezenţi ar ajunge undeva la 16.500 euro. Credincioşii din Boji nu s-au arătat descurajaţi, ci continuă să se roage şi să spere, ca bunul Dumnezeu să îi ajute. Chiar dacă mai durează, ei nu-şi pierd încrederea. Ne-au mulţumit mult pentru că i-am vizitat şi ne-au rugat să nu-i uităm în rugăciunile şi intenţiile noastre.

6 martie – luni

Luni, dis-de-dimineaţă, ne-am trezit şi am participat la Sfânta Liturghie, unde am fost plăcut impresionaţi să vedem un număr impresionant de copii care, înainte de a merge la cursuri, au trecut pe la biserică. Lângă zidurile bisericii am observat un număr mare de ghiozdane şi pungi în care copiii îşi ţin cărţile şi caietele necesare pentru şcoală.

Ziua de luni a fost rezervată recunoaşterii structurilor din misiune, atât cele vechi, cât şi altele noi care s-au alăturat în timp. Pe lângă clădirile administrative pe care le-am reţinut, casa misiunii, biserica, casa seminariştilor, casa voluntarilor, casa surorilor, farmacia şi dispensarul, sălile de clasă şi cantina improvizată a şcolii, am mai vizitat atelierele de sudură şi tâmplărie, ferma şi clădirea muncitorilor. Am vizitat şantierul unde se construieşte clădirea şcolii Fr. Tablino Academy şi internatele. Am încercat să observăm punctele pozitive şi încurajatoare, dar şi greutăţile şi problemele cu care se confruntă misiunea din Maikona. Am constatat că:

– Zona deşertului Chalbi se confruntă cu o secetă prelungită. Anul trecut a plouat doar 10 minute într-un an de zile. Consecinţele sunt: lipsa de apă a dus la lipsa vegetaţiei, lipsa vegetaţiei la moartea animalelor, moartea animalelor a dus la lipsa de lapte şi carne necesară pentru viaţa oamenilor din deşert.

– Oamenii suferă din cauza din cauza lipsei de apă şi a lipsei de hrană. Nu mai au animale, nu mai au lapte şi carne, iar pentru a supravieţui trebuie să cumpere orice. Locuri de muncă nu există, de păstorit nu mai au ce, în consecinţă nu au nici banii necesari pentru a cumpăra apă şi hrană.

– Misiunea oferă apă necesară din fântâna misiunii şi ajută cu hrană copiii de la şcolile din Maikona şi de la grădiniţele din toate filialele. Nu este destul, dar ne străduim să facă ceea ce putem cu ceea ce avem. Mulţi oamenii vin la misiune şi întreabă dacă pot munci ceva pentru ceva bănuţi sau hrană. Situaţia este dificilă, pentru că de multe ori susţinerea misiunii şi a proiectelor umanitare suferă din cauza lipsei de fonduri necesare.

– Şcolile şi grădiniţele sunt din ce în ce mai pline, copiii vin să înveţe, dar se bucură în acelaşi timp de o atât de necesară porţie de mâncare. În şcolile statale rămâne deficitară utilarea spaţiilor cu bănci şi scaune, dar şi manuale şi rechizite. La fel salariile profesorilor tind să devină o problemă.

Per total, fântâna construită, construcţiile realizate şi programele umanitare implementate aduc multă speranţă, dar este nevoie de o regândire a modului în care ele pot face mai mult pentru oamenii săraci din Maikona şi împrejurimi. Analiza situaţiei locale, a structurilor şi a fondurilor a ocupat întreaga zi, astfel încât nici nu ne-am dat seama când s-a făcut noapte.

7 martie – marţi

Ziua de marţi a avut acelaşi curs, am participat la Sfânta Liturghie şi am avut din nou bucuria de a-i avea pe copii la biserică. Ziua de marţi a fost rezervată şcolii Fr. Tablino Academy, vizitând toate clasele, două de grădiniţă şi cinci de şcoală. Cu această ocazie Centrul Misionar Diecezan a oferit rechizite şi bomboane copiilor din şcoală, mulţumită generozităţii preoţilor, credincioşilor şi binefăcătorilor din România. Copiii au fost foarte încântaţi să ne întâlnească, dar mai ales să primească creioane, caiete şi bomboane. Privindu-i de aproape, am constatat că există încă speranţă pentru viitor. Aceşti copii învaţă, trimişi de această dată de părinţii care au rămas fără turme. În cele din urmă părinţii au înţeles că fără apă, fără hrană şi fără animale, viitorul lor depinde doar de capacitatea copiilor de a învăţa şi de a schimba faţa societăţii.

În această zi am avut bucuria de a-i întâlni pe copii şi la masa de prânz. Am citit pe chipul lor bucuria, dar mai ales liniştea că, într-o lume săracă şi lipsită de hrană, ei au o porţie consistentă de hrană, nu doar orez, nu doar fasole, ci şi o mică bucăţică de carne zilnic, lucru care în deşert se întâmplă destul de rar. Profit de această ocazie şi doresc să le mulţumesc tuturor celor care susţin proiectele Centrului Misionar Diecezan de Iaşi – “Cutia Speranţei” şi “Adopţii la distanţă” – şi prin acestea oferă copiilor şi oamenilor de acolo o şansă la o viaţă decentă.

Tot în această zi am dorit să vedem şi localitatea Maikona. Am mers pe străzile localităţii, dar şi pe un deal din apropiere, pentru a avea o privire de ansamblu asupra întregii zone. Am realizat cât de mult s-a mărit localitatea şi totuşi cât de dificilă este viaţa acestor oameni între pietre şi nisip.

Seara s-a încheiat cu reunirea grupului, cel puţin în parte, pentru că ÎPS Aurel Percă, pr. Aurelian, pr. Francisc şi pr. Sorin s-au întors în Maikona, după ce au vizitat câteva localităţi ale misiunii Hurri Hills.

8 martie – miercuri

Dimineaţa zilei de miercuri a fost rezervată vizitării şcolilor şi a unei grădiniţe construite de misionari din deşertul Chalbi, dar care au fost mai apoi preluate de statul kenyan: Primary School (675 de copii la şcoală şi 80 de copii la grădiniţă) şi Chalbi School (180 de copii la şcoală). Aşadar, am avut bucuria de a vedea alţi 935 de copii şi condiţiile lor precare de învăţământ, lipsa băncilor şi a scaunelor, lipsa manualelor şi a rechizitelor. Am identificat necesităţile lor şi vom încerca să îi ajutăm pe cât posibil.

După prânz, a venit şi momentul mult aşteptat, unul din motivele pentru care am călătorit în Kenya: Sfinţirea sălilor finalizate la Şcoala Fr. Tablino Academy. La ora 16:00, organizaţi frumos, copiii de la şcoală aşteptau în faţa sălilor finalizate începerea evenimentului. Nu eram singuri, au venit şi oameni din comunitate, dar mai ales părinţii copiilor din Maikona. Spun lucrul acesta pentru că se vedea pe chipul lor bucuria de a-şi vedea copiii frumos îmbrăcaţi, cântând şi animând atât sfinţirea şcolii, cât şi Sfânta Liturghie care a urmat. Aşadar, după ce au fost sfinţite cele 4 săli finalizate – 3 săli de clasă şi un o cancelarie – precum şi cele 4 săli de clasă cu birourile aferente în curs de finalizare, am pornit cu toţii de la şcoală spre biserică, acolo unde s-a celebrat Sfânta Liturghie de mulţumire pentru binefăcătorii care au făcut posibilă construcţia acestei şcoli. ÎPS Aurel Percă i-a felicitat pe copii şi i-a invitat să continue să fie disciplinaţi şi silitori la şcoală. La finalul celebrărilor profesorii şi reprezentanţii comunităţii, au încredinţat întregii delegaţii din România responsabilitatea de a transmite acasă recunoştinţa oamenilor din Maikona.

Seara s-a încheiat împreună savurând câteva produse tradiţionale româneşti, mai exact o tochitură moldovenească, adusă pentru a le alina misionarilor dorul de ţară.

9 martie – joi

Ziua de joi a presupus vizitarea Liceului de fete din Maikona, precum şi Liceul de Băieţi tot din localitate. Directorii ne-au primit cu multă bucurie, ne-au prezentat împrejurimile, ne-au vorbit despre planurile şi obiectivele viitoare şi, un lucru care ne-a surprins plăcut, ne-au invitat să ne rugăm pentru ei şi pentru viitorul copiilor care studiază acolo. După licee am vizitat câteva fântâni din zonă, printre care şi două fântâni tradiţionale. Aceste fântâni au fost construite pentru adăparea animalelor. Următorul punct pe lista de dimineaţă a fost sfinţirea unui loc din Basbalesa, unde va fi construită o capelă sub patronajul Sfântului Anton de Padova. Fiindcă am înaintat în deşert, a trebuit să ne oprim de câteva ori să ne orientăm, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, în cele din urmă am ajuns la destinaţie. Am întâlnit acolo câţiva copiii de la grădiniţă care ne-au însoţit la rugăciune. Întorcându-ne acasă am trecut pe la mormântul mamei Boni, prima bucătăreasă a misiunii şi o creştină exemplară. După amiază a avut loc binecuvântarea unei săli de clasă din Oromogala, acolo unde copiii au primit şi un prânz.

10 martie – vineri

Ziua de vineri a însemnat mutarea întregii delegaţii de la Maikona la Turbi, acolo unde duminică avea să aibă loc sfinţirea bisericii şi consacrarea altarului. Pentru a ajunge la Turbi a trebuit să traversăm din nou deşertul spre Marsabit şi de aici să luăm drumul spre Sololo.

În Marsabit grupul iniţial s-a mărit cu alte două persoane importante: Mons. Ionuţ Strejac, trimisul diplomatic al Vaticanului în Sudanul de Sud – originar din România, precum şi Mons. Jose Antonio Teixeira, consilierul nunţiaturii din Nairobi, Kenya.

Până să ajungem la Turbi, am avut posibilitatea de a vizita sanctuarul diecezan “Maria Mfarigi” – “Maria Mângâietoare” – o construcţie realizată pe buza unui deal care pe culoarele sale avea reprezentată în picturi africane istoria mântuirii. Aici am dorit să vizităm şi grădina sanctuarului, acolo unde sunt îngropaţi: Mons. Ambrogio Ravasi – episcopul cu care Dieceza de Iaşi şi-a început experienţa misionară în Kenya; pr. Paolo Tablino – unul din primii misionari ajunşi în deşertul Chalbi. De aici am pornit să vizităm un mic parc naţional, în mijlocul căruia era craterul unui vulcan stins.

Seara, la căderea întunericului am ajuns cu toţii la misiunea din Turbi, acolo unde ne aşteptau cu bucurie pr. Cristian Pişta şi pr Ştefan Lenghen.

11 martie – sâmbătă

După Sfânta Liturghie celebrată dis-de-dimineaţă, am pornit toată delegaţia să vizităm câteva filiale ale misiunii. Am înaintat mai bine de 40-50 de kilometri în deşert. Am vizitat Burgabo şi Yaa Galbo, o zonă uscată, cu foarte mult nisip şi în bătaia vântului, lucru care a făcut ca de câteva ori să trebuiască ne acoperim ochii şi gura. Am vizitat comunităţile şi oamenii, ducând cu noi orez, ulei şi zahăr pentru grădiniţe, şcoli şi oamenii din deşert. Am rămas impresionaţi de condiţiile grele în care trăiesc aceşti oameni, dar mai mult am fost impresionaţi de faptul că aveau puterea să zâmbească şi să spere. Ne-am dat seama că noi nu am avea nicio şansă să supravieţuim acolo pentru mult timp. Mai grăitoare vor fi, însă, fotografiile făcute. Ultima localitate la care am ajuns, Yaa Galbo, este localitatea în care se află conducătorii clanului Galbo, unul din cele cinci clanuri ale tribului Gabbra. La umbra unor crengi am discutat despre lipsa apei şi a hranei pentru animale, lucru care-i afectează pe toţi. De aici ne-am întors acasă, unde seara am fost binecuvântaţi cu o ploaie bună şi curată, aşteptată de foarte mult timp.

12 martie – duminică

Dis-de-dimineaţă, curtea bisericii a început să se umple de oameni. De fapt, o parte din participanţii la marele eveniment al sfinţirii bisericii din Torbi au venit cu o seară înainte şi au dormit sub cerul liber. La ora 10:00 a început celebrarea Sfintei Liturghii prezidată de ÎPS Aurel Percă, însoţit de PS Peter Kariuki Kihara, episcopul de Marsabit. În ritm de cântece şi dansuri, preoţii au înaintat spre altar. După o scurtă introducere şi un salut iniţial rostit de pr. Cristian Pişta, misionar român şi parohul comunităţii din Turbi, preoţii însoţiţi de un grup de înţelepţi ai tribului au cerut binecuvântare de la Dumnezeu pentru biserica ce urma să fie sfinţită. După rugăciunea tradiţională a fost sfinţită biserica, iar celebrarea a continuat cu Liturgia Cuvântului. La predică episcopul locului a vorbit despre importanţa bisericii în viaţa comunităţii şi a mulţumit diecezelor din România pentru faptul că susţin Dieceza de Marsabit cu preoţi misionari. După omilie a fost consacrat altarul şi celebrarea a continuat cu Liturgia Euharistică. După Sfânta Liturghie, a urmat un program festiv în care reprezentanţi ai comunităţii, episcopul locului, PS Peter Kariuki Kihara, ÎPS Aurel Percă, Mons. Ionuţ Strejac şi Mons. Jose Antonio Teixeira au luat cuvântul pe rând. La final întreaga delegaţie din România a fost îmbrăcată în haine tradiţionale. Sărbătoarea s-a încheiat cu o agapă frăţească, fiecare participant primind o porţie de mâncare.

Spre seară, Mons. Ionuţ Strejac, pr. Egidiu, pr. Aurelian şi cu subsemnatul am dorit să facem câţiva paşi, aşa încât ne-am pornit pe drumul principal al comunităţii, dar un nor gros şi puternic de praf şi nisip ne-a obligat să ne refugiem în curtea şcolii primare din Turbi. Aici, împreună cu un grup mare de copii, ne-am refugiat din faţa furtunii de nisip într-o sală de clasă. Am avut posibilitatea cu această ocazie să stăm de vorbă cu copiii şi să vedem internatul şcolii. După ce furtuna s-a potolit, am hotărât să ne împărţim în două grupe mari şi să ne jucăm împreună cu cei mici până la apusul soarelui.

La finalul zilei, împreună fiind, am împărtăşit bucuria evenimentului trăit.

13 martie – luni

Zilele vizitei noastre fiind pe final, a sosit şi momentul în care trebuia să luăm rămas bun de la comunitatea din Turbi, nu înainte de a celebra o altă Sfântă Liturghie într-o comunitate mică, dar foarte activă şi ferventă, cea din Kukub Fami. Aşadar, luni dimineaţă, având bagajul făcut am pornit spre această comunitate. Am fost primiţi cu căldură şi am celebrat o frumoasă şi emoţionată Sfântă Liturghie, într-o sală de clasă, pentru că nici aici oamenii nu au încă o biserică proprie. După celebrare ne-au vorbit despre dificultăţile cu care se confruntă şi, ca peste tot, lipsa ploilor a fost cel mai mare necaz. I-am asigurat că oamenii din România se roagă pentru ei, ca Dumnezeu să-i binecuvânteze cu apă (lucru care s-a întâmplat deja, la momentul în care este scris acest articol a plouat deja de două ori). I-am invitat să se roage şi ei pentru oamenii din România.

De la această localitate am pornit spre sudul ţării, spre Nairobi. De data aceasta am hotărât să nu mai parcurgem drumul într-o singură zi, ci să-l împărţim, astfel încât seara ne-am odihnit la Nanyuki, aproximativ jumătatea drumului.

14 martie – marţi

Marţi dimineaţa ne-am trezit mai liniştiţi şi odihniţi. Am celebrat Sfânta Liturghie şi am pornit spre Nairobi. Destinaţia noastră însă nu era direct capitala, ci Casa surorilor “Slujitoarele Preacuratei din Parma” din Kibiko, acolo unde aveam să lăsăm bagajul şi să ne odihnim peste noapte.

Când am ajuns la casa surorilor şi porţile s-au deschis, un grup frumos de surori şi aspirante ne-au întâmpinat cu cântece şi tradiţionalul salut: “Habari yako!”. În această casă le-am întâlnit pe surorile românce: sr. Mariana Chicet – superioara generală şi sr. Agneza Lenghen. Cele două surori activează în această comunitate alături de sr. Tereza Kressebhuk şi au pe lângă activitatea de formare şi alte activităţi cu copiii săraci. Printre altele, au ţinut să mulţumească tuturor binefăcătorilor. Surorile se întreţin din munca personală, având o grădină frumoasă şi multe animale. Le mulţumim mult pentru găzduire şi hrană, dar mai ales pentru munca frumoasă pe care o desfăşoară acolo.

În seara aceleaşi zile am fost invitaţi de Mons. Jose Antonio Teixeira să vizităm Nunţiatura Apostolică din Nairobi, Kenya. Cu această ocazie am depănat împreună amintirile frumoase ale vizitei împreună în zona Turbi. I-am mulţumit Mons. Jose Antonio pentru amabilitate şi l-am invitat în România, ţară de care îl leagă amintiri frumoase.

15 martie – miercuri

Ziua de marţi a fost dedicată pregătirii bagajului, dar şi cumpărăturilor. Am dorit să aducem cu noi în România câteva amintiri din Kenya. Am dorit să adăugăm la cadourile primite şi câteva suveniruri. În drum spre aeroport am făcut o scurtă oprire la Ambasada României unde ne-am întreţinut pentru câteva momente cu domnul ambasador Dragoş Viorel Radu Ţigău şi cu domnul Dumitru Vasile. Le-am mulţumit pentru disponibilitate şi i-am rugat să aibă un ochi mereu aţintit spre preoţii misionari români în deşertul Chalbi.

Ziua s-a încheiat împreună în pragul aeroportului din Nairobi, Kenya. Am depănat amintiri şi momente frumoase, aşteptând ora zborului de întoarcere. În final le-am mulţumit din inimă misionarilor pentru zilele frumoase, dar mai ales pentru munca deosebită pe care o desfăşoară acolo şi pe care puţini o pot îndeplini.

La finalul acestor rânduri doresc să le mulţumesc tuturor celor care susţin activitatea misionară: episcopi, preoţi, persoane consacrate şi credincioşi, dar mai ales preoţilor misionari. Fără aportul şi implicarea lor aceste rânduri nu ar fi fost scrise. Bunul Dumnezeu să răsplătească fiecăruia în parte!

Pr. Florin-Petru Sescu
director al Centrului Misionar Diecezan de Iaşi

Fotografiile din această vizită au fost publicate de Centrul Misionar Diecezan Iaşi în albumul 2023, martie: Vizita în Kenya.