Kenya

Kenya: Vizita Preasfinţitului Aurel Percă în misiunea catolică română din Maikona

     La 15 februarie 2013, 201302102epakenya01Preasfinţitul Aurel Percă a vizitat misiunea din Maikona împreună cu Gervasen Longer, deputat în Parlamentul României, cu pr. Florin-Petru Sescu, directorul Centrului Misionar Diecezan, şi pr. Cristian Bîrnat, vicar la Parohia Nicolae Bălcescu.

     Grupul a vizitat întreaga misiune, centru şi filiale, pentru a cunoaşte realitatea prezentă a misiunii, ceea ce s-a realizat până acum din 2002, de când s-a început proiectul de colaborare între cele două dieceze, Iaşi, Romania, şi Marsabit, Kenya; pentru a vedea care sunt provocările pe care le avem acum din cauza schimbărilor sociale şi politice; pentru a vedea care sunt speranţele pentru un succes major al evanghelizării şi încreştinării comunităţilor de pe teritoriul misiunii din Maikona.

201302102epakenya02     La 17 februarie, într-o atmosfera de sărbătoare, Preasfinţitul Aurel a consacrat altarul bisericii parohiale din Maikona. A oferit în dar relicvele fericitului Ieremia Valahul, din România, şi a fericitului Antonio Farina, din Italia, amândouă relicve fiind o părticică de os, puse în partea din faţă a altarului. Acum biserica din Maikona este un loc cu totul special, fiind unica biserică de pe teritoriul parohiei care are altarul consacrat şi relicve de sfinţi. Domnul să sfinţească pe toţi cei care intra în ea ca să îl adore pe Dumnezeu!

     La 18 februarie, Preasfinţitul a celebrat Liturghia în capela din Badda Hurri pentru a întări credinţa credincioşilor din aceasta filială. Aceştia l-au primit cu multă bucurie, exprimată, pe lângă unele cadouri, în dansuri liturgice şi tradiţionale. În contextul acestei celebrări, grupul pastoral de copii, numit Malaika, a primit uniforme de la doamna Lucia Hilohi, din Braşov. Mulţumesc din inima doamnei Lucia şi celor care au ajutat-o!

     După aceasta am vizitat şcoala primară din Baqaqa. Acolo au fost chemaţi părinţii elevilor şi comitetul scolii pentru un moment de rugăciune şi de adunare. Cu această ocazie, episcopul Aurel a sfinţit uniformele şcolii, donate elevilor de Fundaţia “St. Mary of Charity” din California. Bucuria copiilor de a avea uniforme noi se putea citi pe feţele lor. Multe mulţumiri acestei fundaţii care a susţinut şi alte proiecte în misiunea noastră.201302102epakenya03

     La 19 februarie am vizitat comunitatea din Forole, o filială situată pe graniţa dintre Kenya şi Etiopia. Aici Preasfinţitul a vizitat şcoala primară şi a celebrat sfânta Liturghie în biserica pe care în 2009 el însuşi a sfinţit-o.

     Apoi am continuat să vizitam mai multe comunităţi de nomazi unde misiunea noastră are diferite programe pastorale, de educaţie, de sănătate şi altele, doar ca să menţionez: Yaa Gara, Shankera, Borri, Ali Boru, Gamura, Boji şi altele. În particular aş vrea să menţionez celebrarea din Toricha şi din Katamura. În Toricha, în cadrul celebrării sfintei Liturghii, s-au binecuvântat trei săli de clasă, donate de Fundaţia “St. Mary of Charity” din California, şi internatul pentru copii, donat de Caritas Austria, de la şcoala primară. Domnul să îi răsplătească abundent pentru generozitatea lor! Katamura este mezina misiunii, ultima născută, unde abia s-au început câteva programe din partea misiunii. Mulţumiri familiei Andrici, din Iaşi, şi prietenilor ei, care au participat la evenimentul “O grădiniţă pentru Katamura” în luna noiembrie din 2012. Acolo episcopul a sfinţit grădiniţa, care va fi unul dintre mijloacele cele mai eficace de evanghelizare a nomazilor din acea zonă.

     În cadrul vizitei Preasfinţitului Aurel, cu domnul deputat Ghervasen, cu pr. Sescu şi pr. Bîrnat, nu au lipsit şi întâlnirile cu directorii de şcoală, cu autorităţile civile locale, cum ar fi primar, prefect judeţean şi alţii. Cu aceste întâlniri şi vizite în diferite locuri din misiune, Preasfinţitul şi ceilalţi oaspeţi au contribuit la consolidarea rolului de evanghelizare pe care Misiunea Catolică din Maikona îl are între tribul Gabra şi celelalte mici etnii aflate pe teritoriul ei.

     Mulţumesc din inimă Preafinţitului Aurel şi grupului care l-a însoţit pentru vizita lor în Misiunea din Kenya.

Pr. Eugen Blaj