Interviu cu seminaristul Gabriel Bîrnat, din anul V, care a desfăşurat anul pastoral în parohia Maikona, Dieceza Marsabit, Kenya.

     1.Care a fost scânteia care a declanșat dorința de a avea o experiență în Kenya?

     Nu ştiu dacă a fost vorba de o scânteie de a avea o experienţă în Kenya, ci mai degrabă a fost vorba de o acceptare a oricărui loc în care urma să fiu trimis. Cred că începând cu anul II, Kenya a devenit o curiozitate pentru mine, mai ales după experienţa povestită de preoţii Cristian Bîrnat şi Ionuţ Imbrişcă (în acea vreme fiind a doua serie de seminarişti care fuseseră în misiunea română din Kenya). Și ţin minte că, privind unele imagini din Kenya, nu mi-au adus o dorinţă de a merge acolo ci, mai degrabă, o mică repulsie faţă de un loc în care e plin numai de pietre, nisip şi care nu avea pic de verdeaţă.

     Anii au trecut şi a venit şi rândul meu de a merge în anul pastoral. Mulţi mă întrebau “Unde vrei să mergi?”, „Ce loc preferi?”, „Unde crezi că te vei descurca?”. În multe locuri din ţară îmi doream să merg, dar nu credeam că mi se va oferi onoarea de a merge în Kenya. Am spus onoare pentru că într-adevăr a fost o onoare, deoarece nu mulţi dintre cei care pleacă în anul pastoral au ocazia de a cunoaşte un popor nou, o cultură nouă şi mai ales o nouă percepţie asupra vieţii. Și cred că toţi cei care ating acel pământ roşu al Africii, cu siguranţă se vor mai întoarce acolo, deoarece te atrage înapoi ca un magnet acel continent care are nevoie de preoţi.

     O dorinţă nu am avut de a merge în Kenya, însă am primit o propunere, o invitaţie pe care n-am vrut s-o refuz, şi mă bucur că am mers în misiunea din Kenya. A fost şi, în acelaşi timp, rămâne în inima mea o perioadă frumoasă, presărată cu greutăţi şi uneori cu lipsuri, dar care m-a ajutat foarte mult şi mă ajută în continuare.

     2.Mulți seminariști în anul pastoral au anumite activități care le aduc o satisfacție enormă, dar și unele care sunt mai puțin de dorit dar pe care vrei, nu vrei, trebuie să le faci. Pentru dumneavoastră în ce constau acele activități pastorale pe care le-aţi avut în Kenya?

     Activitatea mea şi a lui Ştefan a fost foarte diversificată. După ce am ajuns în misiune, părintele Eugen ne-a dat prima misiune, cea de a fi bucătari şefi. Pe lângă această misiune au început să vină uşor-uşor şi celelalte. Am să încerc să prezint mai întâi pe scurt activitatea pastorală şi apoi celelalte activităţi la care eram solicitaţi. Activitatea pastorală am început-o prin frecventarea rugăciunii de seară care avea loc în diferite maniate (un fel de sectoare sau cartiere), acele adunări se numeau jumuia. La aceste adunări oamenii se rugau, cântau şi ascultau Cuvântul lui Dumnezeu care pe urmă era explicat de un catehet în limba tribului. O altă activitate pastorală era ibada (liturgia cuvântului). De multe ori mergeam împreună cu Ştefan şi rămâneam într-o filială unde, pe rând, făceam ibada şi participam la toate activităţile religioase pe care le aveam. Activitatea noastră pastorală nu a fost aşa de diversificată ca la colegii noştri, iar acest lucru era din cauza limbii pe care o vorbeau. Celelalte activităţi au fost mai mult fizice. Cu siguranţă, şi acestea erau diversificate, uneori spărgeam un perete sau mergeam cu maşina la cumpărături, cert este ca nu aveam timp să ne plictisim.

     Activităţile pastorale, fizice, plăcute sau neplăcute, ne-au făcut să ne simţim ca aparţinând acelui loc, ne-au făcut să ne simţim ca fiind acasă.

     3.Ce au apreciat oamenii din Kenya cel mai mult la voi?

     Cred că persoanele de acolo au apreciat simplul fapt că am mers acolo, am fost disponibili şi că am stat între ei şi cu ei.

     4.Dacă aţi fi trimis ca preot în misiune, în Kenya, cu ce aţi veni nou față de ce este acolo, ținând cont că ei sunt foarte ancorați în tradițiile lor?

     Schimbările care le ating cultura nu sunt privite bine, sunt reticenţi la astfel de schimbări. O schimbare nu o vei putea face într-o noapte, într-un an sau într-un deceniu, deoarece, ca să schimbi ceva din gândirea lor şi să o adaptezi gândirii creştine ai nevoie de zeci de ani. După 40 de ani de la încreştinarea primilor oameni din acea regiune, părintele paroh ne spunea că ei nici acum n-au învăţat să mulţumească pentru ceea ce primesc, n-au învăţat ce însemnă păcatul şi n-au învăţat nici să renunţe la legea talionului. Si toate aceste lucruri nu le vor putea învăţa până nu vor trece peste cultura lor.

     Dacă Dumnezeu va vrea să mă întorc în Kenya, nu voi încerca să schimb nimic, ci voi continua munca de evanghelizare a preotului precedent, evanghelizare care în sine e o schimbare. O voi continua aşa cum a lăsat-o el deoarece continuitatea arată importanţa schimbării pe care ei trebuie să o facă.

     5.Ne puteţi spune vreo experiență, care v-a făcut să conștientizați mai profund misiunea la care sunteţi chemat?

     O experienţă mai deosebită cred că ar fi perioada de două săptămâni pe care am petrecut-o într-o filială a Maikonei, în Nuri Hils, împreună cu Ştefan. În filială am mers doar cu Ştefan deoarece părintele vicar era în concediu iar acea filială nu fusese vizitată de mult timp. Am spus că a fost o perioadă de două săptămâni, însă iniţial noi am fost trimişi doar pentru o săptămână, dar s-a mai adăugat încă una deoarece maşina misiunii se stricase iar părintele paroh, Eugen Blaj, nu avea cu ce să vină după noi. Aici am văzut cum e să raţionalizezi tot ce ai: curent, mâncare, apă şi bani pentru a putea trăi. În afară de lipsurile pe care le-am enumerat, aici am avut parte de cea mai mare activitate pastorală. Pregătindu-ne câte unul în fiecare zi, celebram liturgia cuvântului, participam la rugăciunea de seară (jumuya) în casele oamenilor unde comentam lectura biblică şi vizitam filialele acelei zone pentru a celebra ibada şi a ne ruga împreună cu acei oameni. Greutăţile, lipsurile şi oboseala le uitam când vedeam bucuria lor de a ne avea pe noi în mijlocul lor. A fost o perioadă rodnică din punct de vedere spiritual în care ne-am dat seama de importanţa şi necesitatea preoţilor misionari.

     6.Anul pastoral pentru seminaristul Gabriel Bîrnat este …?

     Un timp scurt, frumos, pe care îl începi cu frică şi entuziasm, dar care se termină înainte să conştientizezi pe deplin dorul unui timp binecuvântat pe care ţi-l vei aminti mereu cu bucurie şi nostalgie.

Mulţumim frumos!