Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Apr 11, 2002 in Kenya | 0 comentarii

Itinerar misionar

          În perioada 9-22 februarie 2002, m-am aflat în Kenya, în vizita la pr. Eugen Blaj si pr. Isidor Mârt. Pr. Eugen se afla în Kenya de la începutul lui noiembrie 1999. Dupa ce si-a început activitatea misionara la Nyahururu (orasel situat în centrul tarii) împreuna cu preotii din Dieceza de Padova (Italia), studiind limba swahili (limba nationala a Kenyei), s-a îndreptat spre partile de nord în dorinta de a lucra în regiuni de prima evanghelizare, în conditii deosebite de clima si relief, la triburi care stiu din plin ce înseamna lipsa pâna si a celor mai elementare mijloace de trai. Pr. Isidor a plecat în Kenya la începutul lui noiembrie 2001. Dupa doua luni dedicate studiului limbii engleze în Nairobi, a plecat în Tanzania pentru a învata limba swahili. Pentru o saptamâna însa si-a întrerupt studiile cu scopul de a vizita împreuna viitorul sau loc de munca.

          Însotit de misionarii nostri, mi-am început itinerarul misionar prin nordul Kenyei – ocupat în întregime de Dieceza de Marsabit – plecând de la Nanyuki, localitate situata în apropierea muntelui Kenya, considerat pe buna dreptate mândria tarii.

          Momentul vizitei coincidea cu celebrarea centenarului de activitate misionara în Kenya a Congregatiei “Consolata”. Pentru a marca acest eveniment unul din episcopii apartinând congregatiei sus-amintite a urcat muntele Kenya si a asezat pe creasta cea mai înalta (5.198 m) icoana sfintei Fecioare Maria (Consolata).

          Edificati de exemplul de daruire al celor ce ne-au precedat în munca misionara, am pornit si noi sa înfigem crucea lui Cristos în nisipul arzator al pustiului ce se întinde în partea de nord a Kenyei. Luându-ne ramas bun de la muntele Kenya ne luam totodata ramas bun si de la bogata vegetatie ecuatoriala si ne afundam în pustiul atât de darnic în nisip si în piatra arsa de soare si atât de zgârcit în ospitalitate. Ne-am luat provizii de hrana si apa pentru drum si dupa ce ne-am pregatit psihologic sa facem fata unui drum pe cât de lung (aproximativ 1.500 km) pe atât de necrutator si chiar plin de riscuri, am trecut rând pe rând prin Archers Post, Laisamis si Marsabit ca sa ajungem în dupa-amiaza zilei de “martea grasa” la Maikona, o parohie initiata de misionarii italieni, dar de doi ani ramasa vacanta si acum încredintata la doi preoti germani din Augsburg.

          Dupa ce am facut si noi Lasatul Secului cu te miri ce nu ne-a venit deloc greu sa intram în spiritul de post si abstinenta a zilei de Miercurea Cenusii. La Liturghia de seara am trait bucuria începutului de post în cântece si dansuri fara sa-mi treaca prin minte macar o clipa ideea incompatibilitatii dintre veselia trupului si bucuria sufletului, fiindca eram poate prea convins de faptul ca dansul este un drept inalienabil al africanului si o expresie a puritatii si simplitatii interiorului sau. Port însa si acum în minte gândul care m-a urmarit pe tot parcursul ritului impunerii cenusii pe capul credinciosilor din Maikona: cât de minunat se contopea culoarea cenusii cu negrul fruntii africanilor!

          La sfârsitul Liturghiei parintele Eugen a dat explicatiile de rigoare cât priveste prezenta noastra acolo. Întâlnirea de dupa Liturghie cu un grup de barbati, reprezentând batrânii comunitatii, m-a facut sa cred fara pic de rezerva ca scopul vizitei noastre era cât se poate de bine înteles si ca dorinta localnicilor dupa preoti era de-a dreptul de nestavilit. “Ramâneti la noi cel putin pâna duminica pentru a va spune Karibuni (Bine ati venit) cu întreaga noastra comunitate!”, a fost rugamintea lor repetata cu insistenta africanului care, nativ, nu este dispus sa creada în refuz.

          Decisi fiind sa actionam conform mentalitatii europene si sa dam curs planului dinainte stabilit, am fost nevoiti sa lasam neîmplinite asteptarile localnicilor, nu înainte de a-i asigura ca am venit aici cu gândul serios de a le întinde o mâna frateasca.

          A doua zi am vizitat una din filialele Parohiei Maikona, numita Badahuri, situata la o distanta de aproximativ 60 de km, într-o zona muntoasa. Spre seara, dupa ce am traversat pustiul Chalbi, am ajuns la North Horr, parohia celor doi preoti germani din Dieceza de Augsburg, care deocamdata au în grija si Parohia Maikona. Alaturi de cei doi preoti, dintre care unul a lucrat pentru un an de zile în România la Ferma Caritas de la Aricesti de lânga Ploiesti, lucreaza neobosita, de aproximativ 40 de ani, madame Hildegard, asa cum este ea cunoscuta, o domnisoara germana laica voluntara.

          Aici în aceasta parohie îsi are resedinta de un an de zile parintele Eugen Blaj si de aici cutreiera tot nordul Kenyei, facând apostolat misionar de-a lungul si de-a latul Diecezei de Marsabit, aratându-se mereu dispus sa mearga acolo unde dificultatile sunt mai mari, mânat doar de o singura dorinta, aceea de a-l face cunoscut pe Cristos celor care înca nu au auzit de el.

          Într-o zi, îmi povestea parintele, în dorinta de a-i întâlni si cunoaste pe oameni, s-a trezit dincolo de granitele Kenyei, ajungând în Etiopia. A avut apoi ocazia sa mearga pâna spre punctul nord-vestic cel mai îndepartat al Kenyei, ajungând în regiunile considerate a fi leaganul umanitatii. Acolo, dupa cum îmi spunea parintele, oamenii mai traiesc înca în stadiul primitiv, omul traind izolat de restul lumii, ca si cum s-ar afla într-o rezervatie naturala.

          Zilele petrecute în misiunea germanilor au fost cât se poate de placute, cautând sa îmbin impresiile personale cu cele ale misionarilor experimentati de pe teren, având ocazia sa admir modul în care spiritul misionar poate fi altoit cu succes pe ceea ce în Europa numim “spirit german”.

          Se facuse deja sâmbata. Itinerarul nostru misionar se apropia de apus. A doua zi, episcopul de Marsabit, Monseniorul Ambrose Ravasi, ne astepta sa-i împartasim impresiile din calatoria misionara. Pregatiti de drum, înarmati pâna în dinti cu cele necesare, ne-am continuat drumul spre vestul si apoi spre sudul Kenyei, de-a lungul lacului Turkana, în care merge vestea ca misuna câteva zeci de mii de crocodili. Am trecut rând pe rând prin Loyangallani, South Horr, Baragoi, Barsaloi, Maralal si Rumuruti ca, în final, duminica seara, sa poposim din nou la Nanyuki, unde am ramas pentru mai multe ore în compania episcopului Ravasi. Preavrednicul episcop, la respectabila vârsta de 72 de ani, are o inima atât de tânara si atât de larga încât este în stare sa cuprinda în iubirea-i misterioasa fara deosebire atât pe africanul fara ajutor cât si pe misionarul timid si înca insuficient de dotat cu “instrumentele de lucru”. Îmbratisarea frateasca de la despartire ne-a facut pe toti sa credem ca în curând îsi vor face aparitia zorii mult asteptatei misiuni românesti în Kenya.

Pr. Pavel Chelaru

Posteaza un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *