Istoric
Din 1990 până în 1998 au avut loc, în Seminar şi în diferite parohii, mai multe inițiative, propuneri şi întâlniri cu tematică misionară, la care au participat diferite persoane cu experienţă în domeniul misionar, atât din dieceză, cât şi din străinătate.
În mod sistematic, activitatea misionară în Dieceza de Iaşi a început astfel:
- 21 august 1998
- Pr. Benone Lucaci a fost numit director al “operelor misionare”
- 24 octombrie 1999
- A luat fiinţă Centrul Misionar Diecezan – Iaşi şi a fost numit director Pr. Benone Lucaci;
- Primul curs de misiologie organizat de CMD (Centrul Misionar Diecezan) în colaborare cu Părinţii Misionari Verbiţi la Traian, cu durata de 2 ani la care au participat aproximativ 50 de tineri, persoane laice şi persoane consacrate.
- octombrie 1999
- Pr. Eugen Blaj şi Pr. Pavel Chelaru au primit mandatul misionar din partea PS Petru Gherghel.
- 27 noiembrie 1999
- Pr. Eugen Blaj şi Pr. Pavel Chelaru pleacă în Kenya, unde îşi vor desfăşura activitatea la Nyahururu, într-o misiune care aparţine Diecezei de Padova.
- iulie 2000
- Pr. Pavel Chelaru este numit director al CMD
- 7 octombrie 2001
- Pr. Isidor Mârţ, Pr. Adrian Stoica şi laicele misionare Monica Benedic, Mihaela Gal, Monica Bogdănel şi Mihaela Gherghelucă au primit mandatul misionar din partea PS Petru Gherghel în Catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi.
- 10 octombrie 2001
- Pr. Adrian Stoica pleacă în Coasta de Fildeş, la Bouake, unde îşi desfaşoară activitatea într-o misiune ce aparţine Diecezei de Gorizia, pentru o perioadă de 3 ani, care ulterior a fost prelungită.
- Monica Benedic şi Mihaela Gal, asistente medicale, pleacă în Coasta de Fildeş, la Anonkoua-Koute, pentru doi ani, unde îşi vor desfăşura activitatea misionară în colaborare cu Surorile Providenţei într-un centru de sănătate al acestora, care primeşte zilnic aproximativ 700 de bolnavi, implicându-se şi în cateheza copiilor. Monica Bogdănel şi Mihaela Gherghelucă, educatoare, pleacă în Togo, la Kouwe, pentru doi ani, unde îşi desfăşoară activitatea misionară în colaborare cu Surorile Providenţei în gradiniţa acestora, implicându-se şi în diferite activităţi cu tinerii.
- 7 noiembrie 2001
- Pr. Isidor Mârţ pleacă în Kenya, în Dieceza de Marsabit, la Maikona, unde îşi desfăşoară activitatea misionară împreună cu Pr. Eugen Blaj.
- 1 ianuarie 2004
- Pr. Claudiu Iştoc este numit director al CMD-ului.
- 20 mai 2004
- Pr. Gabriel Cimpoeşu pleacă în Coasta de Fildeş la Bouake, unde îşi desfăşoară activitatea misionară împreună cu Pr. Adrian Stoica.
- 30 august 2004
- Pr. Bartolomeu Blaj şi pr. Petru Bogdan Răchiteanu pleacă în Ecuador, la Guayaquil pentru o experienţă misionară de trei luni.
- 07 noiembrie 2004
- Pr. Victor Osoloş, şi seminariştii Cristian Pişta şi Ioan Oancea, primesc mandatul misionar din partea episcopului Petru Gherghel: pr. Victor pentru o perioadă de trei ani, iar seminariştii, studenţi în anul IV, la Institutul Teologic din Iaşi pentru 6 luni, reprezentând anul pastoral, pe care ei îl vor efectua ca o experienţă misionară. Atât pr. Victor, cât şi seminariştii pleacă în Kenya, unde vor lucra alături de pr. Eugen Blaj.
- 12 februarie 2005
- Pr. Bartolomeu Blaj pleacă în Ecuador pentru un mandat misionar de 5 ani.
- 24 ianuarie 2006
- Mihaela Gherghelucă a plecat iaraşi în Togo, ţara în care a facut deja doi ani de voluntariat misionar în perioada octombrie 2001 – octombrie 2003.
- 26 ianuarie 2006
- Pr. Isidor Mârţ îşi reia activitatea de misionar în Kenya, în Dieceza de Nyahururu unde lucrează împreună cu un preot misionar italian.
- iulie 2007
- Doi jurnalişti ieşeni, Mihaela şi NinelBerneagă, au petrecut în Africa două săptămâni pentru a culege imagini şi impresii despre munca preoţilor misionari ai Diecezei de Iaşi care lucrează în Kenya şi despre viaţa comunităţii de acolo.
- noiembrie 2007
- 2 seminarişti, Cristian Bîrnat şi Ionuţ Eremia Imbrişcă, aflaţi în anul pastoral au plecat pentru şase luni la Maikona, Kenya.
- 12 noiembrie 2008
- Trei tineri misionari laici, GilbertaHobincu, Adrian Cimpoeşu şi Alina Cojan pleacă în Kenya, la Maikona, unde lucrează ca voluntari, alături de preoţii Eugen Blaj, Isidor Mârţ şi Victor Osoloş.
Există numeroase congregaţii misionare prezente în Dieceza de Iaşi care au trimis călugări şi călugariţe românce în diferite ţări de misiune: Argentina, Egipt, Turcia, Filipine, Ghana, Congo, etc.
Aceasta ar fi o scurtă prezentare a momentelor importante din drumul istoric al Centrului Misionar Diecezan şi al misiunilor Diecezei de Iaşi. Dar nu trebuie să ne oprim aici. Centrul Misionar Diecezan, sub coordonarea pr. Claudiu Iştoc, în prezent director naţional al Operelor Misionare Pontificale şi în colaborare cu Misionarii Verbiţi din Dieceza de Iaşi, organizează periodic diferite iniţiative, pentru o activitate misionară cât mai rodnică.