Iaşi: Centrul Misionar Diecezan prezent la evenimentul “O zi în Africa”
Africa, La ce ne gândim prima dată când auzim numele acestui continent? Poate la deşert, la oameni de culoare, la o varietate de animale sălbatice, de tradiţii şi ritualuri. Dar oare în toate acestea nu pulsează viaţa? Nu există oare ceva dincolo de tot ceea ce a ajuns la urechile noastre sau dincolo de ceea ce poate ochii noştri au văzut ca printr-un voal? Cu siguranţă există, şi drept mărturie stau experienţele împărtăşite de invitaţii speciali la evenimentul intitulat sugestiv “O zi în Africa”, organizat de Diana Iabraşu şi Ionela Ciobănaşu de la universitatea ieşeană. Manifestările dedicate continentului african au avut loc vineri, 31 mai 2013, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, o parte dintre activităţi desfăşurându-se şi la Institutul Francez şi Palas Mall. Centrul Misionar Diecezan Iaşi (C.M.D. Iaşi) a fost unul dintre participanţii la acest eveniment, fiind reprezentat atât de către părintele Florin-Petru Sescu, în calitate de director al acestei instituţii, cât şi de către voluntarii C.M.D. care au contribuit din plin la buna desfăşurare a evenimentelor.
Alături de oficialităţile prezente care au luat cuvântul şi au salutat participanţii la această activitate, au fost invitaţi să “explice” Africa în cuvinte, imagini, emoţii şi sentimente atât români care au călătorit, au trăit sau îşi desfăşoară activitatea în Africa, cât şi nativi africani ce studiază sau trăiesc în România. Toate mărturiile acestor oameni au avut meritul de a ne ajuta să transcendem dincolo de superficial, privind mai ales la profunzimea vieţii poporului african.
Mbela Nzuzi, originară din Congo, a început prin a ne spune: “Sunt oameni în afara acestei săli care nu cunosc decât jungla Africii… sărăcia ei. Partea spirituală a Africii există! Oamenii trăiesc mulţumind pentru tot ceea ce au!”
Stocul de bunuri materiale nu este atât de bine pus la punct, însă stocul de valori spirituale este alimentat zilnic de către africani. Este ceea ce părintele Eugen Blaj, misionar în Maikona (Kenya), ne-a transmis prin discursul său. Sfinţia sa a reuşit să surprindă conotaţia pe care acest popor o conferă unor noţiuni binecunoscute şi la noi, dar care pentru poporul african capătă o cu totul altă dimensiune.
Noţiunea de “fraternitate” este extinsă până la ultimul om al tribului. Fraternitatea nu se opreşte doar la cei din familie, la cei de acelaşi sânge, cum poate facem noi de foarte multe ori, ci îşi îndreaptă privirea şi spre acela de care nu se mai îngrijeşte nimeni, spre “ultimul dintre ei”. Ei folosesc adesea expresia “acela e fratele meu” în relaţia cu celălalt, oricine ar fi el.
Prietenia înseamnă ospitalitate doar în cadrul tribului. Pentru cei dintr-un trib, oamenii se împart în două categorii: fraţii noştri şi duşmanii noştri. Nu există noţiuni separate de trup şi suflet. Conceptul de pace este profund personal, fără conotaţii politice.
Foarte importantă pentru misiune este activitatea pastorală. Chintesenţa activităţii misionare este dăruirea credinţei în Dumnezeu, eliberarea de dependenţa personală. Efortul misionarului este acela de evanghelizare şi încreştinare a omului interior. Nu poate deveni misionar cineva care nu gândeşte precum Cristos, ne-a explicat pr. Eugen.
Francesca Giurgilă, o fetiţă care a fost în Maikona în anul 2009, a povestit atât de frumos experienţa trăită acolo: “Dorinţa noastră de a fi acolo, alături de copii, era foarte mare. Am realizat că e nevoie de dăruire… am descoperit lumea copiilor… greutatea vieţii lor, dar şi frumuseţea ei! Când ne-am întors acasă am înţeles cu cât de multe daruri ne-a binecuvântat Dumnezeu!”
Daniel Homorodean, un iubitor înflăcărat al Africii, ne-a mărturisit că “dorul de Africa este ca o boală. Toţi cei care ajung în Africa vor să se întoarcă aici. Am dezvoltat o pasiune pentru energia Africii, pentru ritualurile şi bucuria ei”. Extrem de captivante şi interesante au fost şi prezentările realizate de Radu Sigheti, fotojurnalist Reuters, a cărui expoziţie de fotografie africană a putut fi admirată în Sala Paşilor Pierduţi a universităţii ieşene, de echipa de offroad “Aro” care a întreprins o expediţie în Africa sau de către fotograful de modă africană Frédéric de la Chapelle.
Ascultând astfel de mărturii, am reuşit să înţelegem încă o dată cât de mult greşim când ne oprim la aparenţe. Africa, acest continent al culorilor, este învăluit în mister şi numai ajungând acolo putem descoperi ce se ascunde de fapt în profunzimea inimii şi vieţii acestor popoare.
Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această zi minunată şi pentru toate harurile cu care ne-a învăluit, deschizâdu-ne inima spre a-i cunoaşte şi înţelege pe cei care sunt departe.
Alexandra Luca şi Ana-Maria Blaga
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 31 mai: Iaşi: Centrul Misionar Diecezan prezent la evenimentul “O zi în Africa”