Pământul în zona unde locuieste etnia gabra este prea sarac pentru agricultura si lipsa ploilor consistente creeaza probleme acesteia. Vegetatia este limitata doar la iarba sezoniera si pe alocuri arbusti si tufisuri. Peisajul din zona cuprinsa în parohia noastra pare sa fie pe de o parte propriu numai pastoritului de animale,iar pe de alta parte este complet ostil oricarei forme de viata. Gabra locuiesc aici ducând o viata de pastori, cautând sa faca fata anotimpurilor de foamete.
Majoritatea au ramas neatinsi de modernizare, industrializare si chiar de biserica, ducând o viata de nomazi , organizati pe catune, care, din punct de vedere politic, sunt autonome. Deciziile în comunitatile lor sunt luate de sfatul batrânilor. Consensul comun este norma oricarei decizii în lucruri importante. Fiind nomazi, sunt foarte atasati de turmele de oi, de capre si de cirezile de camile. În fata caselor traditionale se pot vedea strungi din crengi de acacia si movile de pietre în interiorul carora sunt pusi mieii si iezii în timpul noptii.
Valorile morale, credintele traditionale si practicile sociale în etnia Gabra sunt foarte înradacinate în comparatie cu alte etnii din Kenya. Femeile si copiii au un rol mai putin important în societate. Femeile gabra fac majoritatea muncilor domestice si mentin familia. Este datoria lor de a avea grija de copii, de a aduce lemne de foc, de a cauta mâncare, de a aduce apa si de a construi casa traditionala, care s-ar asemana cu ceva între coliba si cort. Exista înca o mare discriminare între barbat si femeie cât priveste nivelele de educatie. Acestea se datoreaza preferintei pentru baieti în comunitatile Gabra. Desi scoala primara acum este gratuita, totusi multi copii din satele de nomazi nu o frecventeaza.
Am peste cinci ani de când lucrez cu pastori si în cultura de pastori, si am vazut multe dificultati ale lumii de aici, cum ar fi: conflicte etnice, seceta persistenta care uneori duce la moartea animalelor, foamete, discriminarea femeii, un numar mic de persoane educate în scoala, subdezvoltarea resurselor umane si naturale, lipsa de infrastructuri sau infrastructuri inadecvate, o saraca piata de desfacere, o economie foarte slaba care abia permite familiei sa supravietuiasca sau chiar sa depinda continuu de ajutorul din afara. Ce speranta as putea sa le aduc lor în afara de cea crestina? Sunt un preot misionar care învata de la lumea de aici cum se poate trai în acest context si care cauta sa propuna pe Cristos ca eliberator si ca unicul care da speranta adevarata lumii din toate colturile globului. Cu toate acestea, noi misionarii din Maikona suntem implicati nu numai în prima evanghelizare, dar si în educatie, ducând înainte gradinite de copii, sponsorizând scoli primare si elevi sau studenti. De asemenea suntem implicati cât priveste sanatatea. Avem un dispensar în misiune unde lucreaza doua asistente medicale si un laborant pentru analizele de sânge si altele. Vizitam lume din orice credinta, lume nomada care locuieste foarte departe de misiune. Forma lor de viata ne încurajeaza si ne face sa ne implicam si mai mult în proiecte comunitare, fie ele promovate si de alte organizatii guvernamentale. Sigur ca s-ar putea face si mai mult, dar mijloacele de activitate sunt limitate precum si numarul de personal.
Programele pe care le avem misiune urmaresc emanciparea integrala a persoanei, fiecare dupa nivelul si conditia ei e viata, adica recunoasterea demnitatii copiilor care de multe ori sunt sufocati în dezvoltarea lor spirituala si intelectuala, participarea femeilor la viata politica si sociala în comunitatea la care apartin, oferirea mai multor posibilitati tinerilor pentru realizarea lor profesionala sau maritala în viata. Deseori din partea misiunii sau a diecezei se tin seminarii sau studii pentru a explica lumii drepturile lor, datoriile lor sau se critica aspecte culturale ce sunt direct împotriva unor categorii de persoane a societatii Gabra. Se tin unele zile de reculegere pentru ac la efortul uman sa adaugam si ajutorul harului divin. Este inevitabila transformarea culturala a acestei societati de pastori de nomazi, transformare ce speram sa fie în favoarea persoanei si a comunitatii.
Ca suprafata geografica misiunea noastra acopera peste o suta de km lungime si latime. Este destul de mare si cu drumuri foarte proaste. Populatia este în jur de unsprezece mii de locuitori, dintre care aproximativ patru mii sunt crestini catolici botezati. Ceilalti credinciosi ai religiei traditionale, musulmane sau a sectei numite ayana. Majoritatea urmeaza religia traditionala care nu depaseste granitele etnice întrucât nu este prozelitica. Nu prea târziu vor trebui sa decida pentru una dintre cele doua religii, crestina sau musulmana. Fara îndoiala, noi misionarii nu facem nici o presiune asupra lumii, întrucât ar fi contrar caritatii noastre crestine. Toate serviciile oferite din partea misiunii nu au scopuri prozelitice, ci mai degraba pentru a arata lumii dragostea lui Cristos fata de toti, indiferent de religia pe care o profeseaza.
Unele din traditiile si obiceiurile lumii de aici sunt un catalizator pentru implantarea sau cresterea bisericii lui Cristos în aceasta zona, cum ar fi: indisolubilitatea casatoriei, unitatea familiala, solidaritatea între membrii comunitatii, sentimentul religios profund exprimat în rugaciuni comunitare si individuale, în sacrificii de animale ca în Vechiul Testament etc. Sunt însa alte obiceiuri care frâneaza implantarea si cresterea bisericii, întrucât sunt contrare credintei si moralei noastre crestine. De exemplu, poligamia, neacceptarea gemenilor, uciderea dusmanilor, raiduri pentru a fura animalele de la etniile vecine etc. Pe lânga acestea mai putem vorbi ne de lipsa de valori morale sau spirituale, dar de lipsa unui de cod de viata morala. Morala etnica este o morala de întelegere, de învoiala, întrucât religia traditionala nu ofera o lista de reguli revelate, ci simple decizi luate ad hoc de batrânii satului care judeca dupa interesele lor sau ale comunitatii si nu dupa vointa lui Dumnezeu întrucât binele nu este transcendent ci este limitat doar la aceasta lume.
Un lucru pozitiv al vietii de nomad este ca acestia nu distrug ecologia, fie din respectul pe care îl au fata de aceasta, fie pentru ca le lipsesc mijloacele. Majoritatea instrumentelor pe care le folosesc sunt naturale si, pentru ca activitatile lor zilnice sunt doar cele fundamentale, lucrurile folosite de ei sunt putine. Pe lânga aceasta, turmele de oi si de capre, cirezile de camile fertilizeaza pamântul pe unde trec. Totusi este si un aspect negativ: nomazii defriseaza zona de arbusti si de copaci unde traiesc, fie pentru a-si construi strungi pentru animalele lor, fie pentru lemne de foc. În desert un copac are o mare semnificatie.
O mare provocare pe care o avem aici vine din usurinta cu care comunitatile Gabra sunt manipulate. Din punct de vedere politic si religios sunt un steag în vânt. Cu mici promisiuni vane sau cu putin ajutor material îsi schimba cu usurinta crezul politic sau religios. Este contrar convingerilor noastre morale, spirituale sau religioase de a impune crezul nostru în schimbul unui ajutor material, însa nu au aceleasi convingeri credinciosii altor religii sau membrii unor partide politice. Este nevoie de metode adecvate pentru a mentine unitatea comunitatilor noastre si fidelitatea la crezul crestin catolic, lucru care nu este prea usor într-un context unde lume lupta pentru supravietuire si unde, daca stomacul este gol, teoria nu foloseste la nimic. O solidaritate fara discernamânt face ca grupuri mari de persoane sa urmeze lideri rau intentionati si cu interese egoiste si care nu pot prevedea pagube mari aduse comunitatii. Cum s-ar putea dezvolta în cazul acesta responsabilitatea personala în fata unei realitati spirituala care nu depaseste sloganul “te sustin ca sa ma sustii” ignorând pe de-a-ntregul aspectul moral? Cred, a fi martor al adevarului cu orice risc si cu orice pret este rolul nealterat al misionarului.
Am mentionat aspecte sa spun asa profane ale diferitelor activitati pe care misionarul trebui sa le desfasoare pentru binele comunitatilor cu care lucreaza. Însa privind strict din punct de vedere eclezial, ce model de biserica dorim sau trebuie sa promovam pentru ca credinta în Cristos sa prinda radacini, sa produca roade îmbelsugate si sa dureze pe un timp nelimitat pe aceste meleaguri? Fara îndoiala, biserica maselor mari de credinciosi nu este posibila datorita mai multor factori. E adevarat ca “secerisul este mult si seceratorii putini”(Luca 10,12), însa acesti putini seceratori, laici si persoane consacrate, vor trebui sa fie ca drojdia în aluatul de pâine, adica sa fie capabili sa transforme toata societatea civila si religioasa dupa vointa lui Cristos; sa fie ca samânta de mustar care, desi este foarte mica, produce un copac mare(cf LC 13,19.20), adica desi sunt un grup mic de crestini, vor putea sa atraga pe multi altii care nu apartin bisericii lui Cristos pentru a gasi un refugiu sau protectie în credinta,speranta si iubirea lor. Ei trebuie sa fie candela care lumineaza toata casa (cf Mc 4,21), adica prin convingerile lor sa-i lumineze pe cei din jur. Acesta este modelul de biserica pe care dorim sa-l implantam în misiune. Desi putini credinciosi, ei, prin exemplul si curajul lor vor trebui sa influenteze deciziile comunitare luate în adunarile lor, vor trebui sa apere dreptatea si drepturile tuturor, vor trebui sa fie lumina Lui Cristos pentru toata familia sau societate din care fac parte.
În pofida multor aspecte dificile pentru evanghelizare, fara îndoiala se poate vorbi de un mare potential religios, cultural, educational care poate produce transformari pozitive în comunitatile Gabra. Împreuna cu alti laici si, din luna noiembrie anul în curs, cu maicute mexicane, noi preotii misionari vrem sa împuternicim lumea de a folosi acest potential, care o va conduce la dezvoltarea integrala si emanciparea ei de tot ceea ce nu este demn de persoana umana si, ca sa o spun clar, la cunoasterea lui Cristos si a mântuirii vesnice pe care el ne-a adus-o, fiind acesta primul scop al prezentei noastre în Maikona, teren genuin de misiune ad gentes.
Pr. Eugen Blaj