Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Jul 3, 2020 in Articole, Diverse, Evanghelia Duminicală, Slideshow | 0 comentarii

Evanghelia în imagini – Duminica a 14-a din Timpul de peste an

Evanghelia în imagini – Duminica a 14-a din Timpul de peste an

Evanghelia în imagini – Duminica a 14-a din Timpul de peste an

„Evanghelia în imagini” își continuă apariția și îi invită pe copii, părinți, bunici și cei care se ocupă de cei mici, să citească fragmentul evanghelic din cea de-a 14-a duminică din Timpul de peste An.

Isus îi provoacă pe copii să fie un exemplu pentru cei mari, atât prin simplitatea și gingășia lor, cât și prin dorința vie de a descoperi și de a cunoaște. Cei mici sunt mult mai dispuși să descopere lucruri noi și să se minuneze de cele descoperite, de aceea Dumnezeu le revelează tainele sale.

Mulțumim tuturor pentru sprijinul oferit cu generozitate Centrului Misionar Diecezan Iași și proiectelor sale, dar mai ales celor care înțeleg că toți suntem misionari și trebuie să vestim Evanghelia în orice loc ne-am afla pe acest pământ.

Materialul integral în format PDF poate fi descărcat dând click aici

Duminică binecuvântată și plină de simplitate!

Pr. Florin-Petru Sescu



Dragii mei,

Cât de mult mă bucur că fragmentul pe care l-am parcurs astăzi vorbește despre voi, cei mici. Voi puteți fi un exemplu bun pentru cei mari! Ați auzit astăzi că i-am mulțumit Tatălui pentru că a oferit darul cunoașterii lucrurilor înalte celor mici și l-a ascuns celor înțelepți și pricepuți. De ce?

Pentru a lămuri, vă invit să descoperiți cine sunt acei înțelepți și pricepuți la care se referă cuvintele mele. Când am folosit aceste cuvinte mă refeream la oamenii mari ai poporului lui Israel, care erau considerați înțelepții și pricepuții acelui timp. Ei considerau că le știu pe toate și nu au mai vrut să se deschidă harului și lucrării lui Dumnezeu. Ei considerau că au studiat Sfânta Scriptură și Legea, și prin aceasta îl cunosc suficient pe Dumnezeu. La fel ca ei sunt și toți acei oameni care, datorită faptului că se cred atotștiutori, consideră că nu mai au nimic de învățat, blochează în ei dorința de a mă cunoaște, de a-l cunoaște pe Dumnezeu.

O parte dintre oamenii mari au o doză de mândrie care le spune că ceea ce au învățat le este suficient. Vreți să facem un experiment!? Opriți-vă și gândiți-vă împreună cu părinții când ați deschis ultima dată Catehismul? De multe ori oamenii consideră că ceea ce au învățat la Prima Sfântă Împărtășanie sau la Mir reprezintă cunoașterea deplină a lui Dumnezeu, cred că nu mai au nimic de adăugat acestor cunoștințe. Riscul unor astfel de oameni este acela de a se considera pricepuți și învățați… ne mai având nevoie de nimic. Cu timpul vor considera că ceea ce cunosc și văd ca realitate nu prea are de-a face cu mine, vor considera credința o pierdere de timp sau un lucru greu și obositor, care le încalcă binele și libertatea.

Eu îi prefer pe cei mici, asemenea vouă. Voi sunteți mereu în căutare, dornici de a descoperi, de a cunoaște, de a afla mai mult. Voi nu obosiți în a întreba, a vă mira, descoperindu-mă tot mai mult pe mine și bunătatea mea. Oamenii mari trebuie să cunoască și să adopte tot mai mult această latură fascinantă a copilăriei. Să nu obosiți niciodată în a mă căuta pe mine, pe Dumnezeu, descoperind lucrurile frumoase și dând exemplu bun celor mari.

Dragii mei, nu uitați, eu sunt blând și smerit cu inima!

Vă îmbrățișez cu drag,

Isus


Intenția Misionară

Ne rugăm pentru toți acei oameni care, din cauza greutăților vieții sau a mândriei, au încetat să-l mai caute și să-l descopere pe Dumnezeu:

Doamne, noi te rugăm astăzi pentru acei oameni care consideră că ştiu totul despre tine şi au încetat să mai caute înţelepciunea şi bunătatea ta. Întoarce-i, Doamne, pe toţi la tine, însoţeşte-i cu ajutorul şi binecuvântarea ta!

Tatăl nostru… / Bucură-te, Marie…. / Slavă Tatălui…

Posteaza un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *