Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Jun 18, 2020 in Articole, Diverse, Evanghelia Duminicală, Slideshow | 0 comentarii

Evanghelia în imagini – Duminica a 12-a din Timpul de peste an

Evanghelia în imagini – Duminica a 12-a din Timpul de peste an

Proiectul „Evanghelia în imagini” continuă și propune copiilor, familiilor și celor care se ocupă de cei mici, textul evanghelic din cea de-a 12-a Duminica din Timpul de peste an.

Isus îi invită pe copii să nu se teamă, pentru că teama dispare și curajul prinde rădăcini în inima celui care știe că este iubit de Dumnezeu. Pentru că tuturor ne este teamă, și în același timp toți ar trebui să dăm dovadă de curaj, e bine să citim cu atenție evanghelia, să descoperim curajul de a-l vesti pe Dumnezeu și de a face binele.

Mulțumim tuturor pentru sprijinul oferit cu generozitate Centrului Misionar și proiectelor sale, dar mai ales celor care înțeleg că toți suntem misionari și trebuie să vestim Evanghelia în orice loc ne-am afla pe acest pământ.

Duminică binecuvântată și plină de curaj!

Pr. Florin-Petru Sescu


Materialul integral în format PDF poate fi descărcat dând click aici


Dragii mei,

E o nouă duminică, o nouă întâlnire cu voi.

Dacă ați fost atenți la textul acestei duminici, ați observat că primul lucru pe care l-am spus ucenicilor a fost: „Nu vă temeți”. I-am îndemnat să nu se teamă nici de oameni, nici de cei care ucid trupul dar nu pot ucide sufletul, ci să fie curajoși.

Curajul lor trebuie să-și aibă rădăcina în faptul că sunt valoroși în ochii lui Dumnezeu. Puterea lor de a predica la lumină tot ce a fost spus la întuneric, de a face cunoscut tot ce era ascuns, vine tocmai din iubirea și prețuirea pe care o simt din partea mea. Eu m-am jertfit pentru oameni, am avut grijă de ucenici și voi avea grijă și de voi, de aceea: „Nu vă temeți”. Cine a descoperit iubirea lui Dumnezeu, a descoperit curajul de a mărturisi credința și de a face mereu fapte bune.

Dragii mei, sper că ați auzit de oameni curajoși care și-au mărturisit credința. Dacă nu ați auzit foarte multe, rugați-i pe părinții voștri să vă vorbească despre martiri. Ei sunt oamenii curajoși care au ales mai degrabă să-și piardă viața decât să facă vreun lucru rău. Apostolii, episcopii, preoții și diaconii din primele secole, dar și tinerele Lucia și Agneza, precum și copilul Tarciziu au fost printre primii martiri. Ei au fost plini de curaj, nu s-au temut nici măcar în fața morții, pentru că au crezut în mine și în promisiunea mea. Pentru voi, copiii din România, cei pe care trebuie să-i cunoașteți sunt episcopii, preoții și credincioșii care au fost martiri în perioada grea a comunismului. Nu avem loc să amintim toate numele, dar e frumos să-i cunoașteți pe episcopul Anton Durcovici, monseniorul Vladimir Ghika, tânăra Veronica Antal etc.

Forța, curajul spiritual de care au dat dovadă martirii este mai mare decât orice forță fizică și stă la baza multor fapte bune pe care oamenii le săvârșesc unii pentru alții și pentru Dumnezeu. E forța, curajul pe care îl au părinții, mai ales mamele, în a se jertfi pentru voi. Curajul vine din iubire, iar izvorul iubirii este Dumnezeu. Acesta este lucrul pe care voi trebuie să-l faceți cunoscut.

Dragilor, aveți curaj în a mă urma, fără să vă fie teamă de părerea oamenilor, nici acasă, nici la școală, nici în fața prietenilor, nicăieri… pentru că eu vă iubesc.

Vă îmbrățișez cu drag,

Isus


Intenția Misionară

Ne rugăm pentru misionari și cei care-l mărturisesc pe Isus:

Doamne, tu ne inviți pe toți să avem curaj, să nu ne fie teamă în a ne mărturisi credința. Fă ca noi toți, păstori și credincioși, care formăm Biserica, să continuăm să vestim evanghelia cu bunătate și statornicie la „lumină”. Indiferent de încercările care se abat, fă-ne pe toți conștienți că într-o zi adevărul evangheliei și iubirea ta vor fi cunoscute pe toată fața pământului. Amin.

Tatăl nostru… / Bucură-te, Marie… / Slavă Tatălui…

Posteaza un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *