Preoţii Bartolomeu Blaj şi Petru-Bogdan Răchiteanu s-au întors recent din Ecuador. Părintele Bartolomeu a povestit în faţa participanţilor la Sinod (25 noiembrie 2004) experienţa misionară din Ecuador… nevoia de preoţi care se simte acolo… necesitatea de a duce evanghelia în acele ţinuturi în care o parohie ajunge până la 109 sate. După lucrările Sinodului a fost rugat să răspundă la câteva întrebări.
– Cum v-a venit ideea de a pleca în Ecuador ca misionar?
La finalul primului an de studii la Institutul Teologic din Iaşi, studenţii de atunci Ernest Roca şi Rafael Cimpoieşu au fost trimişi în Italia la Seminarul din Udine pentru a continua studiile şi pentru a se pregăti în vederea unui apostolat misionar în Africa. Ideea de preot misionar mi s-a părut frumoasă şi interesantă. În anul de studii care a urmat, această idee a devenit dorinţă şi chiar mi-am exprimat-o părintelui Alois Bulai, rectorul de atunci al Seminarului. Timpul a trecut, am fost hirotonit preot, apoi numit vicar la Gura Humorului, însă dorinţa mea de a merge în misiune nu s-a stins. După un an de preoţie mi-am exprimat-o verbal şi în scris PS Petru Gherghel. Preasfinţia sa mi-a spus că se bucură şi mi-a vorbit de o viitoare colaborare cu o episcopie din America Latină. Cu două luni înainte de plecare am aflat că este vorba de Ecuador, Dieceza de Guayaquil.
– Împărtăşiţi-ne în câteva cuvinte scurta dv. experienţă de acolo?
Am locuit în zona de sud a Ecuadorului, la 40 de km nord de cel mai mare oraş din ţară, Guayaquil, în vicariatul episcopal Daule-Balzar, unde ca vicar episcopal activează un preot din Austria, venit acolo de 17 ani. Vicariatul, care numără 500.000 de catolici, are doar 20 de parohii, în care activează 18 preoţi, dintre care 10 preoţi sunt din afara ţării. Daule-Balzar este zona cea mai puţin evanghelizată. Întrucât în timpul iernii plouă mult şi apele depăşesc un metru înălţime, localităţile devin greu accesibile pentru preoţi. Lumea este deschisă, amabilă, dar puţin pregătită din punct de vedere spiritual. Practicanţi sunt sub 10%. Problema cea mai mare cu care se confruntă societatea şi Biserica este familia. Un procentaj de 10-15% sunt familii căsătorite religios, trăind conform legilor Bisericii, restul… Am întâlnit, de exemplu, o femeie care avea 11 copii de la trei bărbaţi, iar acum trăia cu al patrulea, dar n-a fost căsătorită niciodată. Două-trei milioane de ecuadorieni lucrează în Spania, Italia sau SUA. Înalta tehnologie şi toate ideile aduse din Occident sau din SUA au avut un impact negativ asupra culturii proprii. De exemplu, există două-trei linii de telefonie mobilă, care sunt de trei ori mai scumpe decât la noi, în schimb 50% dintre ei au celulare. N-au pantofi în picioare, dar au celulare. Destul de mulţi ecuadorieni din zonele rurale locuiesc în case construite din bambus, aşezate pe 6, 8 sau 12 piloni, aceasta din cauza apelor din timpul iernii.
Cât priveşte activitatea pastorală, în vicariatul episcopal Daule-Balzar aceasta este foarte bine organizată. Există un plan pastoral, la care participă atât preoţii, cât şi laicii. O parohie numără între 15.000 şi 40.000 de credincioşi, răspândiţi în cel puţin 20 de sate. Având în vedere numărul mare de credincioşi şi de sate al unei parohii, precum şi lipsa preoţilor, sunt implicaţi în pastoraţie laicii voluntari. Ei sunt formaţi ca şi cateheţi sau misionari, sunt trimişi prin sate ca să vorbească cu oamenii, să-i adune, să predice cuvântul lui Dumnezeu. În acest proiect pastoral, început în urmă cu 14 ani, s-a încercat conştientizarea şi sensibilizarea oamenilor asupra Bisericii şi a valorilor persoanei, în special ale familiei. Aproximativ 1.500 de laici au celebrat o săptămână a fraternităţii, chiar înainte de a ne întoarce noi în ţară. Un misionar aduna zece familii şi discutau împreună anumite teme propuse de acest plan pastoral, meditând cuvântul lui Dumnezeu. A dat roade extraordinare. Familii care au aderat în timp la anumite secte au devenit interesate de acest mod de lucru al Bisericii şi chiar se gândesc să revină la credinţa catolică.
– Care sunt planurile Sfinţiei voastre de viitor?
Dorinţa mea este de a mă reîntoarce în Ecuador. Urmează ca problema să fie analizată şi să se ia o hotărâre în acest sens. Până atunci voi activa în Parohia Focşani.
– Aţi avea un gând pe care să-l transmiteţi cititorilor?
“Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini” (Mt 9,37). Este nevoie de preoţi misionari, de laici misionari, de vocaţii misionare. Îndemn pe toţi să se roage pentru cei care lucrează în câmpurile de misiune, pentru cei care se pregătesc să meargă în misiuni şi pentru descoperirea de noi vocaţii misionare; de asemenea, îi îndemn să sprijine material, în măsura posibilităţilor, pe misionari.
A consemnat Marius-Claudiu Dumea