Craciunul este sarbatoarea pe care toti, copii, adulti, tineri, o asteapta cu mare bucurie. Motivatia asteptarii si a bucuriei este însa de alt ordin decât cel material si trebuie sa treaca dincolo de cadouri, de acel învelis lumesc care acopera mesajul profund al Craciunului.

          Isus vine la noi, în viata noastra si ne ofera pacea si bucuria sa divina. El ni se daruieste ca si frate al nostru, împartasind bucuriile si suferintele noastre pentru a le transforma în momente de întâlnire si comuniune cu Dumnezeu Tatal. Vine la noi ca un misionar pentru a ne oferi iubirea si pentru a ne însoti pe drumul spre lumina, spre Tatal nostru ceresc. El s-a nascut în saracie pentru a oferi tuturor cea mai mare bogatie, bucuria de a fi din nou în prezenta lui Dumnezeu ca adevarati fii si fiice. Nu pot sa uit niciodata ceea ce mi s-a întâmplat de Craciun în anul 2003, în misiunea din Maikona din Kenya, Africa. La sfârsitul Sfintei Liturghii de Craciun am mers sa ma rog în fata ieslei pruncului Isus din biserica. Dar ciudat! Ieslea o gasesc goala. Pruncul Isus nu mai era în iesle. La Sfânta Liturghie venisera foarte multi copii sa-l vada pe pruncul Isus care parea ca se joaca de-a v-ati ascunselea! Ce sa fac? Am mers în satul de colibe si i-am întrebat pe multi dintre ei daca stiu ceva despre pruncul Isus. Cautarile însa au fost zadarnice.

          Dupa toate aceste investigari, îl întâlnesc la o margine a satului pe Galgalo, un copil de sase ani. Îl cunosteam foarte bine deoarece era nelipsit de la cateheza de sâmbata. În brate îl avea pe pruncul Isus cu care se juca. L-am rugat sa mi-l dea mie pe pruncul Isus, însa mi-a replicat cu candoare: «Isus e al meu!» Tatal sau mi-a venit în ajutor, însa el a început sa plânga si sa-l strânga pe Isus la pieptul lui cu ambele mâini ca nimeni sa nu-l poata lua. Nici nu a vrut sa auda de bomboanele pe care le-am oferit în schimbul lui Isus. Tatal sau a fost nevoit sa-l pacaleasca cerându-i sa-l ascunda pe pruncul Isus în coliba ca nimeni sa nu-l poata gasi si lua înapoi. Galgalo l-a ascuns bine pe Isus în coliba sa si apoi a iesit afara. Între timp venisera si alti copii cu care am stat de vorba. Tatal sau ramasese în coliba si, fara sa fie vazut de Galgalo, l-a luat pe pruncul Isus, s-a îndepartat de coliba si mi-a facut semn ca a reusit. I-am salutat pe copii si am mers în locul unde se afla tatal sau care m-a asteptat si mi l-a dat înapoi pe pruncul Isus ca sa-l asez în iesle.

          Întâmplarea m-a facut sa reflectez mult… Galgalo l-a adus la el acasa pe pruncul Isus, ascultând de cuvintele pe care tocmai le spusesem la predica de Craciun. Aflase deci ca Isus doreste sa vina la noi, în casa noastra, în viata noastra si sa ramâna cu noi. El l-a adus astfel pe Isus în coliba sa. Gestul sau nu era un simplu furt, dar o dorinta profunda de a-l primi pe Isus în inima sa. Nu a vrut sa-l dea pe Isus pe un pumn de bomboane si plânsul lui nu era un simplu capriciu. A înteles ca El nu se poate înlocui cu nimic material. Daca l-am dori si noi pe Isus cu aceeasi intensitate cu care îl dorea Galgalo!

Pr. Isidor Mârt