În noiembrie 1999, pr. Eugen Blaj si pr. Pavel Chelaru au plecat ca misionari în Kenya. Initial, preotii nostri si-au desfasurat activitatea misionara în dieceza de Nyahururu, sustinuti fiind de dieceza de Padova. În noiembrie 2001, pr. Isidor Mârt s-a alaturat pr. Eugen Blaj. La 28 aprilie 2002 preotii nostri au preluat misiunea Maikona, aflata în dieceza de Marsabit, în desertul Chalbi, din nordul Kenyei.

    Misionarii nostri lucreaza în mijlocul triburilor nomade gabra si borana. În noiembrie 2004, pr. Victor Osolos s-a alaturat pr. Eugen Blaj, pr. Isidor Mârt întorcându-se în tara. Împreuna cu pr. Victor au plecat si doi studenti ai Institutului Teologic Romano-Catolic Iasi, Ioan Oancea si Cristian Pista, pentru anul pastoral în misiune, întorcându-se în mai 2005.

    Pr. Eugen Blaj relateaza câteva din dificultatile si bucuriile vietii de misionar îndemnând la solidaritate cu “fratii nostri mai mici”. În mod regulat, odata pe luna, vizitam comunitatile mai îndepartate de misiune (peste 10 km), împreuna cu asistenta medicala, care lucreaza atât ca doctorita cât si ca moasa si cateheta, pentru clinica ambulanta si pentru bolnavi. Prin clinica ambulanta vreau sa spun imunizarea(vaccinarea) copiilor, care ar trebui sa fie completa pâna la 5 ani, si consultatiile acordate femeilor însarcinate pentru a urmari cresterea normala a copilului în viata intrauterina. Tot cu ajutorul clinicii ambulante sunt îngrijiti si bolnavii din catunele în care ajungem.

    Credinciosii nostri sau lumea de la noi are nevoie de multa imaginatie pentru a-si închipui cum, în mijlocul desertului, uneori nu exista nici macar un copac pentru a agata cântarul pentru sugari, iar vântul sufla cu atâta intensitate încât zboara nu numai hârtiile ci si caietele de înregistrare cu cei vaccinati sau registrele de tratament.

    Ajunsi în catun, sub un copac, ne oprim si asteptam sa vina lumea. Vântul care sufla continuu umple totul de praf, soarele arzator face viata patetica, însa din iubire fata de lumea aceasta si fata de Cristos, suntem prezenti cu regularitate în aceste comunitati, pierdute în desertul Chalbi. Fotografiile sunt insuficiente pentru a va forma o imagine, pentru ca, desi reveleaza activitatile noastre, nu reusesc sa redea cu adevarat conditiile reale în care lucram.

    Puneti pe lânga toate acestea, o gramada de lume care vrea sa ajunga în catunele de nomazi unde mergem cu clinica ambulatorie. Evident ca nu este loc suficient pentru toti. Ei nu înteleg lucrul acesta, pentru ca unica masina care merge în locurile acestea este cea de la misiune si ei nu trebuie sa plateasca transportul. Este nevoie de caracter pentru ca sa convingi lumea simpla din desert, însa este nevoie de caracter, de asemenea, pentru a fi întotdeauna prietenul lor, întrucât fara prietenie nu exista o poarta pentru evanghelizare. Prietenia cu ei este lichidul amniotic pentru catehizare adica transmiterea credintei în Cristos.

    Cred ca ajutorul dat lumii din partea misiunii în domeniul educatiei, al sanatatii, al dezvoltarii de orice tip ajuta lumea de la noi sa înteleaga rostul nostru acolo în misiune. Eu cred ca toata filozofia misiunii este schimbata prin schimbarea unui singur cuvânt: pentru schimbat cu o conjunctie “cu”. Nu suntem acolo pentru a lucra pentru lumea de acolo, ci împreuna cu lumea de acolo. Nu suntem noi bogatii care dam si facem, ci suntem parte din acea comunitate, simpli si umili, învatam sa traim cu ei, sa transmitem valorile noastre spirituale si sa învatam de la ei valorile lor spirituale si sa traim acolo împartasind cu ei viata, sub toate aspectele ei.

Pr. Eugen Blaj