Sunt mai bine de patru ani de când a început războiul în Coasta de Fildeş. De atunci multă lume s-a deplasat din nord (teritoriu aflat sub controlul rebelilor), în sud (sub controlul armatei guvernamentale) şi nu s-a mai întors. Persoanele din administraţie, cadrele didactice, agenţii sanitari, funcţionarii în general, în cea mai mare parte s-au refugiat în sud. Situaţia la nivel naţional nu se ştie când se va rezolva. Acum câteva zile ONU a mai adoptat o rezoluţie pentru ieşirea din criză, dar se pare că nu toate părţile implicate în conflict sunt de acord în totalitate cu hotărârile luate. Comunităţile noastre se află în aşa zisa “zonă de încredere”, sub control ONU. Dar trebuie spus că şi în aceste zone la început se aflau rebelii, ba chiar şi acum pătrund deseori, jefuind case, ferme etc. Deşi soldaţii ONU sunt însărcinaţi cu paza regiunii, unele străzi laterale pe care se poate trece fără probleme rămân expuse riscului.
Situaţia este foarte grea. Lumea s-a obişnuit cu greul: cultivă pământul pentru strictul necesar, se deplasează foarte rar, doar când sunt obligaţi de situaţie. Obişnuiţi să trăiască clipa prezentă nu se preocupă prea mult pentru viitor. Copiii totuşi au început să meargă la şcoală, deşi, din lipsă de cadre didactice specializate, nivelul este foarte slab. Mulţi nu pot participa la cursuri din lipsă de bani. Tinerii şi adulţii dornici de muncă nu au mari posibilităţi: cultivarea pământului, comerţul de fructe, legume etc. Casele sunt foarte sărace, nu au paturi, ba chiar nici saltele, dorm pe o rogojină întinsă direct pe pământ, nu au dulapuri ci doar nişte aţe şi nişte cuie pe care depun hainele. Curentul electric a ajuns doar în câteva sate (5 din 53), deci şi informaţiile ajung destul de greu. Situaţia fiind complicată, poate mai mult ca oricând sunt atraşi de religia creştină.
Trebuie spus că în momentele cele mai grele, surorile, preoţii misionari şi locali au rămas alături de credincioşii lor, în schimb pastorii protestanţi au plecat cu toţii. Acest lucru a făcut ca să crească credibilitatea Bisericii Catolice foarte mult în această perioadă.Totuşi sunt şi semne de speranţă. Ne bucurăm că putem să ne întâlnim, să facem celebrările şi activităţile noastre în pace. Numărul credincioşilor creşte din ce în ce mai mult. Cu ajutorul Scout-ului, a Acţiunii Catolice, a Legiunii Mariei şi a altor grupuri de rugăciune încercăm să oferim motive de speranţă, ocazii de întâlnire pentru a crea armonie şi pace în jurul nostru.
În curând vom avea o biserică mare şi frumoasă, construită de dieceza din Gorizia – Italia. Cred că speranţa nu a murit, ba, mai mult, s-a consolidat în aceste momente dificile, a fost redescoperită şi poate acum cei de aici o trăiesc cu mai multă intensitate. Prin suferinţă au ajuns la izvorul vieţii, la Isus. Fie ca izvorul speranţei, Cristos, să determine toţi actorii acestui război ca să facă să renască speranţa în toţi locuitorii întregii ţării.
Pr. Gabriel Cimpoeşu