Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Nov 22, 2003 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Coasta de Fildes corespondenta din misiuni

    Pr. Stoica Adrian lucreaza în Coasta de Fildes din 2001. în ziua de 7 octombrie 2001, în cadrul sfintei Liturghii de seara din catedrala din Iasi, alaturi de pr. Isidor Mârt, pr. Adrian Stoica a primit în mod oficial crucea si mandatul misionar.

    În ziua de 24 august 2003 parintele a botezat în Costa de Fildes 12 persoane. Apoi ne-a trimis o corespondenta în care povesteste despre dificultatile prin care uneori este nevoit sa treaca.În ultimul mesaj va spuneam ca o sa revin cu stiri. S-a întâmplat duminica 28 septembrie 2003.

    Am plecat spre Abidjan pentru ca luni urma ca parohul sa soseasca din Italia. Dupa ce am celebrat o prima sfânta Liturghie la Bouaké, am ajuns într-un sat, aflat în drum spre Abidjan, nu departe de Bouaké (25 km), si, pentru ca era duminica si singur fiind pentru a asigura programul în parohie, m-am oprit aici sa celebrez. Erau aproape 300 de persoane care ma asteptau. Rebelii aflati în acest sat ma cunosteau foarte bine, dar spre nefericirea mea, nu era prezent nici un sef. Doar niste tineri teribilisti care voiau sa joace pe durii. Pentru ca am refuzat sa ramân în barajul lor sa-mi verifice masina, spunând ca sunt în întârziere si ca daca au nevoie de mine ma gasesc la biserica (50-60m), s-au înfuriat si au venit sa ma caute. Eram deja în timpul slujbei când au ajuns si cu focuri de arma automata m-au somat sa ies afara. Am spus ca nu pot deoarece eram la altar. S-au înfuriat si mai rau si au început sa traga în aer, spunând ca daca nu ies au sa traga la întâmplare în multimea aflata în biserica. Deja copiii începusera sa plânga.

    Vazând cum stau lucrurile, am iesit, îmbracat fiind cu hainele sfinte, am luat masina si m-am îndreptat spre post, spunându-le ca ne vedem acolo. Toata aceasta comedie a durat 45 min. Pentru ca nici un sef nu era prezent, acesti adolescenti voiau sa-si faca de cap. Ceea ce am gândit eu era faptul ca de fiecare data când treceam, fiind prezent unul dintre sefi, nu aveam nici cea mai mica problema, iar tinerii probabil banuiau ca erau aranjamente între noi, fara ca ei stie. Ceea ce nu era deloc adevarat. Asa ca tinerii voiau în felul lor sa-si faca simtita puterea. O arma în mâna unui adolescent este mai mult decât o buna doza de drog: se crede cuceritorul lumii, iar sentimentul de frica de moarte nu-si mai gaseste loc în inima lui.

    Dupa ce au verificat masina si au vazut ca nu era nimic suspect, si-au dat seama ca nu merita osteneala. Dar surpriza: cum credinciosii nu stiau ce se întâmpla cu mine în post, au iesit din biserica si se îndreptau acum spre post. Aproape 300 de persoane ce se îndreapta spre câtiva rebeli care poate nici nu aveau gloante sa împuste pe toata lumea, a facut o impresie extraordinara. Vazându-i, rebelii m-au lasat si s-au îndreptat spre ei tragând în aer. Eu am început sa le fac semne sa se opreasca pentru ca era mai bine sa rezolvam problema cu calm, evitând orice bravura. S-au oprit si au asteptat rezultatul.

    Între timp, un sef aflat într-un alt post, auzind focurile de arma, a venit sa vada ce se întâmpla. Când a înteles, a venit sa-mi ceara scuze mie si multimii aflate în strada, motivând ca cei ce facusera acest lucru erau niste copii. Am înteles cu totii (parca am fi avut alta posibilitate!) si ne-am întors în biserica. Acum problema era ca eu nu ma mai simteam în stare sa continui slujba. Când au aflat acest lucru, au venit sa-mi spuna sa continui. Am continuat, dar nu eram eu cel care celebra, era un Altul. Salutari tuturor! Rugati-va si pentru noi!

Lumina crestinului, noiembrie 2003

Posteaza un raspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *