Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Aug 26, 2006 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Sărbătoare mariană în Coasta de Fildeş

          În prezenţa a peste 500 de persoane, marţi, 15 august 2006, am sărbătorit Sfânta Fecioară. Statuia Maicii Domnului a fost îmbrăcată în stil tradiţional, baoule, şi purtată de Legiunea Mariei (un grup de rugăciune marian).           Procesiunea a fost bine organizată de grupul Scout şi animată de corul comunităţii. În cadrul sfintei Liturghii în cinstea mamei Mântuitorului, înălţată cu trupul şi cu sufletul, am administrat Botezul la trei copii.           A fost ceva deosebit pentru că de obicei administrăm Botezul adulţilor, de această dată a fost posibil întrucât familiile copiilor erau catolice. Acest lucru vrea să spună că grupul catolicilor e mereu în creştere şi că se pun deja bazele unei tradiţii catolice în zonă.           Totul a durat mai bine de patru ore, după care a urmat prânzul comunitar, o adevărată sărbătoare de comuniune între toţi cei prezenţi.           În Africa, Biserica este văzută ca o familie, şi întrucât Maria e mama Bisericii, credincioşii de aici o simt într-adevăr ca pe o mamă, aproape, şi-i acordă toată cinstea cuvenită.           Fie ca sfânta...

Citeste mai mult

Postat By pe Jun 4, 2006 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

O zi de evanghelizare în Coasta de Fildeş

O zi de evanghelizare în Coasta de Fildeş

     Aflat împreună cu episcopul Aurel Percă în vizită pastorală în Coasta de Fildeş, care s-a desfăşurat în perioada 12-20 iunie 2006, pr. Claudiu Iştoc a participat, în ziua de 14 iunie, la un moment emoţionant din activitatea pastorală a misionarilor noştri români. Teritoriul pastoral al preoţilor români cuprinde 53 de comunităţi, dar numai în 13 dintre ele există un program pastoral şi o viaţă spirituală matură, adică, comunităţi catolice formate deja.Programul pastoral este coordonat de preoţi, însă preoţii sunt foarte mult ajutaţi de cateheţi ce au urmat o şcoală de formare catolică. Acesta este şi modul în care se desfăşoară activitatea pastorală în toate ţările de misiuni, acolo unde nu sunt suficienţi preoţi, distanţele sunt mari iar cultura este cunoscută cel mai bine de localnici; este vorba despre o pastoraţie în care sunt implicaţi laicii pregătiţi.      Când am observat că era programată “o zi de evanghelizare” în programul vizitei noastre, am avut marea curiozitate de a participa şi de a înţelege modul interesant în care poate fi făcută cunoscută...

Citeste mai mult

Postat By pe Jan 30, 2006 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Experienţă misionară în Togo: … mă reîntorc în misiune

          Mi se întâmplă şi acum să întâlnesc lume care se interesează de experienţa pe care am făcut-o în Togo, timp de doi ani, ca educatoare la grădiniţa Surorilor Providenţei. Întrebările lor mă fac să mă întorc în timp şi să retrăiesc momentele cele mai frumoase petrecute cu copii şi cu tinerii din Togo.           Întrebările cele mai frecvente sunt: Ce m-a determinat să plec în Africa? Nu m-au speriat problemele prezente în acele ţări? Care a fost reacţia părinţilor mei când au aflat de decizia mea? Cum erau copii şi tinerii pe care i-am întâlnit? Te vei întoarce? Când?     Pentru a răspunde acestor întrebări ar trebuie să-mi povestesc istoria de la început.     Când aveam 14 ani am simţit dorinţa puternică de a deveni misionar. Citeam mereu vieţile sfinţilor şi a acelor misionari care îşi dăruiseră viaţa pentru cei săraci şi acest lucru mă stimula să mă gândesc la posibilitatea de a pleca în aceste ţări şi de a întâlni această lume căruia simţeam că îi datoram ceva, simţeam că ei...

Citeste mai mult

Postat By pe Nov 30, 2005 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Celebrarea catecumenatului Drumul spre Izvor

            Înainte de a veni în Africa m-am întrebat deseori cum se desfăşoară catecumenatul. Trebuie spus că la noi nu prea se vorbeşte de aşa ceva, dar nici nu putem spune că nu există. Ajungând în Coasta de Fildeş m-am lovit în primul rând de acest lucru: parcursul adulţilor, al tinerilor şi al copiilor spre Botez.           Ca să înţelegi bine anumite lucruri trebuie să ai răbdare şi să te implici zi de zi. Au trecut deja mai bine de trei ani şi de-abia acum, aş putea spune că am cât de cât habar de ceea ce înseamnă catecumenat, ca şi cum eu însumi aş fi parcurs cei trei ani de catecumenat ce se cer pentru a fi botezat. Este ca o şcoală, şcoala lui Cristos şi ca un drum ce duce spre Izvor.        Pentru că, sigur s-ar mai găsi curioşi, care vor să afle cum se desfăşoară catecumenatul, aş vrea să vă propun aici toate etapele pe care trebuie să le parcurgă...

Citeste mai mult

Postat By pe Nov 20, 2005 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Veşti de la celălalt capăt al secerişului

          A trecut aproape un an de când am ajuns în Coasta de Fildeş, timp în care am depus eforturi pentru a mă adapta cât mai bine realităţilor de aici. Când mi-am spus că sunt gata de lucru, mi-a fost dat să trec prin situaţii surprinzătoare care mi-au marcat viaţa de misionar. Cred că aţi auzit de lovitura de stat din Coasta de Fildeş. Trăind îndeaproape experienţa acestui război civil de pe poziţia unui preot, străin şi alb totodată, am înţeles mai bine ce înseamnă să fii misionar: curajul de a da mărturie indiferent de situaţie.           În timp ce rebelii se plimbau nestingheriţi prin faţa misiunii, iar rafalele de arme automate se auzeau atât de aproape încât aveam impresia că eram pe un front, totul a prins o altă nuanţă: ceea ce ştiam că se află deja în mine, dar nu am avut vreodată ocazia să mărturisesc, a ieşit la iveală: solidaritate în suferinţă, compasiune, iertare, dragoste şi foarte multă credinţă.           A celebra sfânta Liturghie, implorând încetarea războiului pe care...

Citeste mai mult

Postat By pe Nov 1, 2005 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Celebrare catehumenală în Coasta de Fildeş

Celebrare catehumenală în Coasta de Fildeş

          Un grup de 18 catehumeni din Kondoukro, Coasta de Fildeş, au primit botezul. Un grup de 18 catehumeni din Kondoukro, Coasta de Fildeş, au primit sacramentul Botezului, intrând oficial în marea familie a Bisericii Catolice.         Celebrarea catehumenală, prezidată de pr. Gabriel Cimpoieşu, preot misionar român, a avut loc duminică, 5 iunie, în cadrul sfintei Liturghii de la ora 10.00, în prezenţa rudelor şi a întregii comunităţi catolice de acolo. Celebrarea a durat aproape trei ore şi a fost trăită la maximum de fiecare dintre cei prezenţi.         Înainte de intrarea oficială în sânul Bisericii, catehumenii, împreună cu preoţii misionari care s-au ocupat de instruirea lor religioasă, au celebrat ritul Intrarea oficială în catehumenat. Ritul s-a adresat celor care au terminat primul an de catehumenat. Candidaţii au primit câte o cruce, aceasta fiind semnul dorinţei lor de a aparţine lui Cristos.        Întreaga comunitate a participat la sfânta Liturghie cu vie emoţie şi bucurie. Pentru unii...

Citeste mai mult

Postat By pe Oct 1, 2005 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Coasta de Fildeş: cadouri din România

          Dragi copii din Valea Mare, Ştiu că cu ocazia Gref-ului de anul trecut, ajutaţi de preoţi şi surori, v-aţi rugat mult lui Dumnezeu pentru ca pacea să revină în Coasta de Fildeş şi pentru a-i ajuta pe misionari în momentele grele.Vreau să vă asigur că rugăciunile voastre nevinovate au fost ascultate, căci procesul de pace a ajuns la un bun punct, spiritele s-au calmat şi sunt şanse ca în timpul cel mai scurt totul să revină la normal.           De asemenea noi, misionarii, avem multe satisfacţii şi vedem cum Dumnezeu ne ajută mai mult ca oricând. Surorile din Valea Mare mi-au înmânat şi o sumă de bani, pe care tot voi, în dorinţa nobilă de a-i ajuta pe copii de aici, i-aţi strâns cu multă bucurie. Ei bine, cu aceşti bani am făcut ca să vină Moş Crăciun şi la copii de aici. Astfel după Sf. Liturghie de Crăciun peste 200 de copii au primit cadouri. În numele lor şi al nostru (al misionarilor) vreau să vă mulţumesc din inimă...

Citeste mai mult

Postat By pe Oct 1, 2005 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Iubirea care se dăruieşte

     Deseori când celebrez sfânta Liturghie în comunităţile care au fost încredinţate grijii pastorale preoţilor din Dieceza de Iaşi, în Coasta de Fildeş, rămân plăcut impresionat să văd cum credincioşii îşi manifestă cu mare bucurie credinţa lor în Cristos.      Trebuie să parcurgă un drum destul de lung pe jos până la capelă. Cu toate acestea, chiar dacă celebrarea durează mult, ei participă activ şi dinamic la toate momentele sfintei Liturghii, exprimându-şi bucuria prin cântece şi dansuri liturgice. Cred că ei, împreună cu misionarii, care sunt în prima linie, sunt într-adevăr “pâine frântă pentru viaţa lumii”, aşa cum îi defineşte papa Ioan Paul al II-lea în mesajul pentru Ziua Mondială a Misiunilor din acest an, a cărei temă este: “Misionarii, pâine frântă pentru viaţa lumii”.      De fapt, toţi suntem invitaţi să înţelegem mai bine sensul “euharistic” al existenţei noastre, să devenim şi noi “pâine frântă” pentru fraţii noştri.      În lume există încă oameni care nu îl cunosc pe Cristos. Doar în Coasta de Fildeş, peste 55% din locuitori sunt încă animişti,...

Citeste mai mult

Postat By pe Dec 31, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Coasta de Fildeş: biciclete pentru catehişti

          Aflat ca misionar în Africa, părintele Adrian Stoica a intrat în legătură cu grupul misionar “Inimă de mamă” (care activează în Dieceza de Iaşi, având sediul la Tomeşti), cerându-le un ajutor concret pentru cumpărarea unor biciclete pentru grupul de cateheţi. Despre această reuşită, părintele a trimis un articol care este redat în continuare.           Deja de mai bine de un an am luat în primire un teritoriu misionar compus din 53 de sate cu centrul la Djebonua. Când totul trebuie organizat în aşa fel încât noua comunitate să fie declarată parohie, vă daţi seama că nu este uşor.           Pentru noi, doi preoţi români, prima necesitate a fost să formăm un grup de cateheţi pe care să ne bazăm în munca noastră de evanghelizare. Astfel, în fiecare lună am organizat o zi de formare a unui grup, care, cu timpul, a numărat 25 de persoane. Recrutările le-am făcut în rândul celor nou botezaţi, cărora încă din timpul catecumenatului le-am vorbit despre misiunea fiecărui botezat de a fi mesager al veştii celei...

Citeste mai mult

Postat By pe Dec 22, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Le petit Parfait

     Începutul lui decembrie în Coasta de Fildeş coincide cu începutul sezonului uscat, când ploile încetează pentru câteva luni, nopţile devin răcoroase, zilele extrem de toride, iar aerul sec îţi usucă transpiraţia înainte de-a apuca s-o vezi.      Era într-o vineri după-amiază. Tocmai mă întorsesem de la Katienu, un sat la vreo 12 km de Djebonua, unde celebrasem o sfântă Liturghie. Cum nu mai aveam maşină, mă deplasasem cu motocicleta şi, de ce să nu o spun, eram obosit din cauza drumului care îmi pusese la încercare calităţile de pilot.      Pentru că voisem un pic să anim curtea casei, îmi adusesem de ceva timp trei pui de găină care acum erau în jurul meu ciugulind cele câteva boabe pe care le aruncam încolo şi-ncoace. La un moment dat, o voce piţigăiată a străpuns această atmosferă idilică: – Adrian…! Adrian…!      Mă îndrept spre poartă, căci de acolo venea vocea, şi deschid. Un băieţel de vreo cinci anişori s-a uitat la mine pentru o secundă şi, înainte de a apuca să spun ceva,...

Citeste mai mult

Postat By pe Dec 22, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Scrisoare din Coasta de Fildeş

     Acum, când sarbatoarea Nasterii Mântuitorului este aproape, am vrea sa va oferim ultimele noutati si bineînteles sa va facem urarile noastre.      Mai întâi am vrea sa va spunem ca am urmarit cu mult interes toate sesiunile de lucru ale Sinodului diecezan, ca suntem foarte placut impresionati de seriozitatea si profunditatea tuturor temelor dezbatute. Dorinta noastra este ca aceasta munca de reînnoire a diecezei sa continue acum prin punerea în aplicare a tuturor propunerilor facute si aprobate de Sinod. Astfel vom putea înainta în larg siguri, împreuna si în comuniune cu Isus Cristos.      Parohia “Saint Pierre” de Nimbo-Bouake a fost înfiintata de preotii PIME (un institut care se ocupa cu misiunile), apoi din anul 1975 a existat o prezenta continua din partea Diecezei de Gorizia (Italia). Astazi are tot un paroh italian: don Michele Stevanato. De aceasta parohie apartine si sectorul încredintat în grija pastorala preotilor din Dieceza de Iasi, pr. Adrian Stoica si pr. Gabriel Cimpoesu, în vederea constituirii unei noi parohii.      Situatia în Costa de Fildes pare un...

Citeste mai mult

Postat By pe Oct 22, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Noul an pastoral în Coasta de Fildes

          Excelentele Voastre, Preacucernici Parinti, Anul pastoral în parohia de aici (Coasta de Fildes) va începe pe 17 octombrie. În acest sens parintele paroh (don Michele) ne-a cerut un plan pastoral pentru sectorul nostru. Am considerat necesar sa vi-l prezentam. Reamintim ca planul pastoral a fost aprobat de parintele paroh.      1. Pentru ca o comunitate sa actioneze cu promptudine trebuie ca sa aiba o structura bine organizata. Constienti ca orice carisma este darul Duhului (1Cor 12, 4-8) ca prima activitate va fi :      ♦organizarea de Adunari Generale în toate marile comunitati ale sectorului, dupa urmatorul program: Djebonoua, 17.10.2004, orele 14.00; Lengbre, 20.10.2004, orele 8.30; Konzo, 22.10.2004, orele 8.30; Kondukro, 24.10.2004, orele 14.00.           Ordinea de zi: Prezentarea noutatilor; Prezentarea situatiei actuale; Propunerea de responsabili pentru diferitele structuri: Cateheza, Tineri, Femei, Liturgie, Caritas, Vocatii, Miscari, Comunitati ecleziale de baza, Comisie economica; Alegerea de membri în diferitele responsabilitati ramase si în Consiliul comunitatii; Prezentarea de linii de conduita pentru fiecare structura si pentru toata comunitatea: în ceea ce priveste casatoria, educatia copiilor si...

Citeste mai mult

Postat By pe Sep 22, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Au primit botezul 15 catehumeni

            Duminica, 5 septembrie 2004, la Djebonoua (viitoarea parohie care va fi încredintata grijii pastorale preotilor din Dieceza de Iasi), parintele Adrian Stoica a prezidat o sfânta Liturghie, în cadrul careia 15 catehumeni au primit Botezul.             Dupa ce s-au pregatit cu mult interes si entuziasm, noii botezati au simtit cu adevarat bucuria de a deveni crestini, fii ai lui Dumnezeu. Participarea la sarbatoare a fost numeroasa, fiind prezente circa 500 de persoane. Ceremonia a avut loc în marea catedrala a naturii, caci capela ar fi fost neîncapatoare. Cerul însusi parca s-a bucurat: a fost timp frumos, chiar daca la un moment dat a picurat, amintind astfel celor botezati de a nu uita harul pe care l-au primit.             Trebuie mentionat ca perioada de pregatire, înainte de celebrarea sacramentului Botezului, este de trei sau patru ani de cateheza, timp în care au loc mai multe ceremonii: la sfârsitul primului an de cateheza: intrarea oficiala în catehumenat; la sfârsitul anului doi de cateheza: transmiterea traditiilor; la începutul anului trei de cateheza: apelul decisiv...

Citeste mai mult

Postat By pe Jul 22, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Primirea parintelui Gabriel Cimpoesu la Kondoukro

     De la sfârsitul lunii iunie pr. Adrian a început sa celebreze sfânta Liturghie la Djebonoua. În aceasta comunitate femeile s-au organizat un pic si au format un grup (cu peste 50 de membre). Barbatii, de asemenea au constituit o organizatie a lor. Multi copii fac SV.AV., adica Actiunea Catolica.      Vreau sa ma ocup personal de fondarea unui grup Scout serios. Deja am gasit vreo 25 de simpatizanti, în majoritate tineri. Cu ei as putea, într-un timp foarte scurt, sa formez niste capi responsabili care prin activitatile lor sa atraga copiii din noua parohie.      Cu alte cuvinte comunitatea vrea sa participe cum poate pentru a fi cu adevarat o noua parohie. Noi facem ceea ce putem pentru asta, pentru a-i pregati cât mai bine. Ramâne sa se decida ceva concret despre lucrarile la biserica si casa parohiala.      Un eveniment frumos s-a petrecut, chiar de Ziua Independentei Coastei de Fildes, în data de 7 august 2004 la Kondukro, când mi s-a facut o receptie pe cinste. Este o comunitate care face...

Citeste mai mult

Postat By pe Apr 22, 2004 in Coasta de Fildeş | 0 comentarii

Primii pasi pe tarâm misionar

          Dupa o perioada lunga de pregatire si asteptare iata ca am ajuns fericitul moment de a pasi pe pamânt african. Am avut o senzatie deosebita, asta si pentru ca este o lume foarte diferita. Ca oricarui misionar la început mi-a fost un pic frica de tântari si de razboi, dar acum dupa aproape trei saptamâni m-am obisnuit. Apoi este un pic dificultatea alimentatiei, a caldurii si a limbii. Dar toate problemele dispar în fata dorintei lor puternice de a ajunge la pace si pentru ca este o lume foarte religioasa.           Satisfactiile cele mai mari le da participarea la sfânta Liturghie. Chiar daca tin mai mult de doua ore nu-ti dai seama cum trece timpul. Prin dansuri, cântece vesele, gesturi de comuniune si participare activa la rugaciuni simti cum cerul coboara pe pamânt. Si toate acestea se petrec în timp de tensiuni militare, imaginati-va daca ar fi pace?           Am fost cu parohul de aici sa concelebrez la o sfânta Liturghie în baule, într-un sat (n-am înteles nimic) si sa concelebrez...

Citeste mai mult