Locuiesc în Las Cuevas, un fel de sat în provincia Entre Rios. Sătucul nostru este cam retras, în felul lui, de restul lumii. Când plouă nu se poate circula de la un sat la altul pentru că te-ai împotmoli în noroiul care se face în urma ploilor. Doar pentru a ieşi la şoseaua naţională, drumul este mai uşor deoarece este acoperit cu un fel de piatră.
Regiunea însă este foarte frumoasă, cu multă verdeaţă şi un râu unde se poate pescui. Trăiesc în această localitate de mai bine de un an de zile şi încă nu pot spune că-i cunosc îndeajuns oamenii şi obiceiurile. Lumea aici pare a fi simplă, iar ocupaţia lor este pescuitul sau îngrijirea animalelor (păzesc vacile acelor oameni mai înstăriţi – patroni pe diferite insule). Lumea pare însă că se mulţumeşte cu puţinul pe care îl are.
Ajunsă aici, unul dintre aspectele care m-a surprins a fost îmbrăcămintea omului băstinaş de aici (gaucho sau criollo cum i se spune). În picioare poartă cizme, apoi pantaloni mai bufanţi de parcă ar fi turceşti, cămaşă, la gât legat un batic sub formă de eşarfă, pe cap o pălărie mare, rotundă şi neagră, iar la mijloc este încins cu o curea mare şi lată unde pune cuţitul expus vederii. La prima vedere, vrând-nevrând, te face parcă să-ţi manifeşti tot respectul.Una din serbările specifice acestei ţări este Doma. Această sărbătoare durează în unele localităţi câte o săptămână şi de obicei se sărbătoreşte în luna noiembrie. Aici la noi se sărbătoreşte doar o zi. În ce constă această manifestare? Unii tineri sau bărbaţi încalecă pe cai sălbatici pe care încă nu a încălecat nimeni. Este un adevărat teatru sau circ, nici nu ştiu cum să clasific aceste lucruri. Calul, văzându-se cu greutatea pe spate, o ia la fugă, sare în sus, în două picioare, apoi cade la pământ. Pe rând şi cu diferiţi cai se încearcă această aventură periculoasă. În timp ce calul luptă să dea jos de pe spatele lui pe acela care îl încalecă, iar omul luptă din răsputeri să rămână pe poziţie, un alt bărbat tânăr, cu chitara în mână, cântă, inventând pe moment o istorie din ceea ce vede şi se petrece acolo. Această luptă durează câteva minute pentru fiecare jucător. De fapt există ca semnal un clopot care anunţă sfârşitul probei. Iar pentru a termina cu bine alţi doi călăreţi vin imediat cu caii lor şi se alătură acestui cal sălbatic, salvându-l pe cel care a avut curajul să înfrunte un asemenea pericol. Aşa se termină această luptă-concurs. La sfârşitul acestei întreceri au loc şi premieri pentru cel care a călărit mai bine. Eu aş da un premiu şi pentru toţi aceia care au rămas în viaţă!
Cu Maradona în mijlocul nostru, este de la sine înţeles faptul că fotbalul este unul din sporturile îndrăgite în această ţară. Se vorbeşte şi se practică foarte mult; nu mai vorbesc ce a fost când a avut loc Campionatul Mondial de Fotbal din Gemania… În nenumărate rânduri am fost şi eu întrebată de copii cu ce echipă ţin, cu Boca sau River.
Argentina, din cele văzute de mine, este o ţară frumoasă, cu tot felul de regiuni şi climă. Aici întâlneşti munţii Anzi, apoi aşa numita cascadă Cataratas, în sud gheţari (gheţarul “perrito moreno”), oceanul Atlantic şi atâtea locuri frumoase de vizitat, cu plante, copaci, animale, care pe la noi nu sunt cunoscute sau nu pot trăi. Este o ţară frumoasă cu bogaţiile şi sărăciile ei, ca peste tot în lume.
Sr. Gabriela Robu