Orice persoana care merge pentru prima data în Africa este impresionata de “noutatile” nenumarate pe care aceasta “lume diferita” si le prezinta. Printre acestea se numara si un element care se întâlneste pretutindeni si care face parte integranta din viata africanului, din cultura sa, inclusiv din trairea sa religioasa si din practica liturgica, este vorba de dans.
În acest sens as dori sa scriu câteva rânduri pentru cei dornici de a cunoaste, putin câte putin, anumite aspecte ale vietii din Africa, în special din Africa ecuatoriala, de pe coasta Oceanului Indian, unde ma aflu ca misionar.Oricine îsi da seama cu usurinta ca dansul în Africa, înainte de a fi un instrument de divertisment, este o expresie genuina a sufletului acestor locuitori. Aici, dansul nu evoca un mod trecut de a trai, nici nu invoca perfectiunea unui viitor iluzoriu, ci este trairea unui ansamblu de aspecte ale vietii casnice, de munca, ale vietii religioase etc.
Nu se întrevede nici o distanta între dans si modul de a trai. Cu dansul îsi exprima bucuria si tristetea, speranta si disperarea, optimismul si nostalgia. Dansul este omniprezent în viata individului si a comunitatii: dans în casa, dans în piata publica, dans în biserica, danseaza de cum învata sa mearga pe picioare pâna când vreo situatie nefericita îi împiedica sa o mai faca.Orice dans este frumos, miscator si plin de simboluri. Spre deosebire de alte dansuri folclorice, care mi se par ca evoca un mod trecut de a trai spre care nimeni nu s-ar mai întoarce sau care, în anumite ambiente, doar distreaza, aici dansul este existential, africanii îl au în sânge, în suflet; fara dans nu ar avea simtaminte, nu ar avea viata; fara dans nu ar fi africani.Dansul îi uneste cu natura, între ei, cu cei care au plecat din lumea aceasta si cu Dumnezeu. De aceea nu poate fi vazut doar ca o ocazie de destindere sau ca ceva izolat de conjunctura vietii, ci ca un element care face parte integranta din tot ceea ce înseamna existenta si armonia trairii.
Aici dansul nu poate sa se rupa de cultura, de religie, de traditie pentru ca s-ar goli de orice continut, nu ar avea nici o semnificatie. Este trait din plin atât de cei care-l interpreteaza cât si de cei care-l privesc, întrucât sunt uniti în dorinta, în cunoastere si în datorie. Dansul este darul celor prezenti facut stramosilor, sfintilor si lui Dumnezeu. Este unul din cele mai eficace si mai potrivite daruri, întrucât nu implica nici o mijlocire, nici un obiect, ci persoana însasi ca subiect de neînlocuit în relatie cu tot ceea ce îi este superior, în mod special cu divinitatea.Dansul alimenteaza sufletul individului si al comunitatii. Într-însul se gaseste forta de a se ierta reciproc, de a programa viata, de a spera, de a împartasi bunurile materiale, morale sau spirituale, de a accepta destinul nu ca pe ceva necrutator, ci ca o pedagogie misterioasa a divinitatii.Tocmai de aceea Biserica, întelegând importanta dansului pentru omul african si în virtutea fenomenului înculturarii (armonizarea Evangheliei cu o noua cultura), a acceptat ca africanii sa-si exprime trairea lor religioasa, chiar si în cadrul Liturghiei, si prin dans (bineînteles este vorba de un dans decent si plin de simboluri), pentru ca într-adevar omul sa se implice trup si suflet în a aduce lauda si preamarire lui Dumnezeu.
În concluzie, dansul în Africa este glasul inimii, ca sinteza a întregii persoane, trup si suflet, individ si comunitate. Acesta implica toate aspectele existentei omului. Este dar, daruire, cult, binecuvântare. Dansul este constiinta omului african pe care a primit-o de la stramosi si care constituie actul sau de identitate.
Pr. Eugen Blaj