Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Oct 6, 2016 in Articole, Diverse | 0 comentarii

Omagiu adus Sfintei Tereza – patroana misiunilor

Omagiu adus Sfintei Tereza – patroana misiunilor

„Iubirea milostivă a Sfintei Tereza  a Pruncului Isus, patroana misiunilor”

 

feaf790989 Atunci când vorbesc despre sfânta Tereza, autorii de spiritualitate fac o distincţie între „Tereza cea Mare” (Tereza de Avila) şi „Tereza cea Mică” (Tereza din Lisieux). Numele său oficial în Biserică este sfânta Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe.

Sfânta Tereza este o figură ilustră, o mare interpretă a evangheliei pentru mentalitatea noastră contemporană. Scrierile sale sunt pentru toţi o Evanghelie adaptată pentru epoca post-modernă. După mai bine de o sută de ani de la moartea ei putem citi acest „tezaur preţios” cu un mare folos uman şi spiritual, pentru că această tânără carmelită a devenit o „maestră spirituală” pentru Biserică şi pentru lume.

Centrul de iradiere al mesajului sfintei Tereza îl constituie ceea ce de acum a devenit un loc clasic şi nicidecum banal: „calea cea mică”. Propunând aceasta e pe deplin conştientă că nu prezintă o doctrină personală, ci, pur şi simplu, se face ecou viu al unei iluminări lăuntrice care vine de sus. Experienţa paternităţii lui Dumnezeu, descoperită nouă de Isus Cristos (cf. Mt 11,25.27) şi în consecinţă atitudinea filială a Terezei faţă de Dumnezeu au rol hotărâtor în experienţa spirituală a sfintei şi în mesajul ei.

Tereza se lasă găsită de Domnul în Biserica sa şi în acelaşi timp în inima ei vrea să desfăşoare o misiune extraordinară: să iubească fără măsură, să fie cu totul a lui Cristos pentru a-i sluji cât mai bine pe fraţi.

După o existenţă aparent nesemnificativă şi retrasă din lume, ea este proclamată cea mai mare sfântă a timpurilor moderne. Este o contemplativă iar papa Pius al XI-lea nu se sfieşte să o proclame patroana misiunilor. Dotată cu daruri literare deosebite şi rămasă copilă în forma sa de imaginaţie, învaţă o doctrină de o minunată bogăţie în contact cu care, teologia a aprofundat multe teme, spiritualitatea s-a reînnoit, fără ca nici una şi nici cealaltă să-şi fi epuizat binefacerile.

Iubirea a fost pentru Tereza singurul mijloc pentru a ajunge la desăvârşire. Scurta ei viaţă a fost alcătuită doar din iubire şi jertfă din iubire.

Viața sfintei Tereza s-a constituit ca o adevărată întrupare a conceptului de dăruire și, chiar mai mult decât atât, a conceptului de sacrificiu de sine pentru „ceilalți”, reușind ca prin această consumare deplină de sine să înflăcăreze în atâtea mii de alte inimi credința, speranța și iubirea.

 

Iubirea milostivă

Acest aspect îl putem vedea în Actul de ofrandă adus iubirii milostive, compus de Tereza la 9 iunie 1895, în sărbătoarea sfintei Treimi.

O, Dumnezeul meu! Preafericită Treime vreau să te iubesc şi să fac să fii iubită, să lucrez pentru slava sfintei Biserici salvând sufletele care sunt pe pământ şi eliberându-le pe cele care suferă în Purgator. Doresc să împlinesc în chip desăvârşit voinţa ta şi să ajung la slava pe care mi-ai pregătit-o în împărăţia ta, într-un cuvânt, vreau să fiu sfântă, dar îmi simt neputinţa, şi-ţi cer, Dumnezeul meu, tu să-mi fii sfinţenia[1].

Dacă la începutul acestei rugăciuni Tereza se adresează întregii Treimi, în continu24700auarea ei se adresează, evident, persoanei Tatălui care nu este numit explicit, pentru că Tereza îi vorbeşte de Fiul său: „Pentru că m-ai iubit atât de mult încât mi l-ai dat pe unicul tău Fiu ca Mântuitor şi Mire, comorile nesfârşite ale meritelor sale sunt ale mele, ţi le ofer cu bucurie, implorându-te să nu mă priveşti decât prin chipul lui Isus şi în inima lui arzând de iubire”[2].

Prin cele două titluri: Mântuitor şi Mire, şi prin afirmaţia meritele sale sunt ale mele, sfânta Tereza îşi concentrează toată atenţia asupra persoanei lui Isus. Ea posedă această bogăţie pentru că Tatăl i-a dat-o; la origine este deci iubirea Tatălui care dăruieşte primul şi care cere răspunsul iubirii din partea Terezei.

Iubirea care vine de la Tatăl prin Fiul întrupat este Duhul Sfânt, care la întoarcere conduce oamenii la Tatăl prin Fiul. Inima lui arzând de iubire, este inima lui Isus, este focul iubirii căreia Tereza i se oferă la sfârşitul rugăciunii sale după contemplarea lui Isus[3].

Expunând sfintei Treimi dispoziţia cea mai intimă a sufletului său, ea scoate-n evidenţă dorinţa ei de a împlini perfect voinţa lui Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu ea vrea să fie fidelă vocaţiei sale, vrea să fie sfântă, vrea să cucerească cerul, dar vivacitatea şi sinceritatea acestor dorinţe o fac să simtă incapacitatea de a le realiza. Doar Dumnezeu poate fi în ea principiul sfinţeniei, la care doreşte să ajungă. Actul de ofrandă al sfintei Tereza vrea să garanteze gradul de sfinţenie şi de glorie eternă pe care iubirea milostivă a lui Dumnezeu îl rezervă fiecărui ales al său, în măsura în care este liber să conlucreze la planurile lui[4].

 

                                                                                                           Pr. Marius  Sabău

[1] Tereza de Lisieux, Istoria unui suflet, Pauline, 1998, 286.
[2] Tereza de Lisieux, Istoria unui suflet, Pauline, 1998, 286.
[3] Cf. F. M. Léthel, „Thérèse de Lisieux, docteur de L’ Amour de Jésus”, Vie Thérésienne 112 (1988)  211.
[4] Cf. F. M. Léthel, „Thérèse de Lisieux, docteur de L’ Amour de Jésus”, Vie Thérésienne 112 (1988)  211-212

Privacy Preference Center

Necessary

Advertising

Analytics

Other