Meniul paginilor
 
 
 
 
 

Postat By pe Apr 24, 2013 in Locale | 0 comentarii

Bacău: Un dar pentru copiii din Kenya

     Miercuri, 24 aprilie 2013, în biserica “Sfinţii apostoli Petru şi Paul”, elevi de toate vârstele din şcolile: “Spiru Haret”; “Ion Creangă”; “Gheorghe Doja”; “Alexandru cel Bun” şi colegiile: “Vasile Alecsandri”; “Anghel Saligny”; “Dumitru Mangeron”; “N.V. Karpen” “Ion Ghica”; “Henri Coandă” şi tinerii Parohiei “Sfânta Cruce” Bacău, îndrumaţi de profesorii şi preoţii care se ocupă de creşterea lor, umană, intelectuală şi spirituală, s-au întâlnit pentru a-şi oferi darurile strânse pe parcursul Postului Mare pentru copiii din Kenya.      Invitaţi de seamă au fost pr. Florin-Petru Sescu, director al Centrului Misionar Diecezan, şi pr. Lucian Adam, inspector şcolar zonal religie romano-catolică, din partea Decanatului de Bacău.      Activitatea s-a desfăşurat în cadrul proiectului socio-educativ: Un dar pentru copiii din Kenya în parteneriat cu Centrul Misionar Diecezan.      Pentru început copiii şi-au unit glasurile mulţumind lui Dumnezeu pentru toate darurile primite şi cerând sfintei Fecioare Maria să mijlocească harurile necesare în a avea curajul de a continua să vină în ajutorul copiilor din Kenya.      Părintele Florin Sescu a prezentat câteva aspecte ale vieţii copiilor din Kenya folosindu-se...

Citeste mai mult

Postat By pe Mar 31, 2013 in Locale | 0 comentarii

Iaşi: Centrul Misionar Diecezan prezent la evenimentul “O zi în Africa”

     Africa,… La ce ne gândim prima dată când auzim numele acestui continent? Poate la deşert, la oameni de culoare, la o varietate de animale sălbatice, de tradiţii şi ritualuri. Dar oare în toate acestea nu pulsează viaţa? Nu există oare ceva dincolo de tot ceea ce a ajuns la urechile noastre sau dincolo de ceea ce poate ochii noştri au văzut ca printr-un voal? Cu siguranţă există, şi drept mărturie stau experienţele împărtăşite de invitaţii speciali la evenimentul intitulat sugestiv “O zi în Africa”, organizat de Diana Iabraşu şi Ionela Ciobănaşu de la universitatea ieşeană. Manifestările dedicate continentului african au avut loc vineri, 31 mai 2013, la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, o parte dintre activităţi desfăşurându-se şi la Institutul Francez şi Palas Mall. Centrul Misionar Diecezan Iaşi (C.M.D. Iaşi) a fost unul dintre participanţii la acest eveniment, fiind reprezentat atât de către părintele Florin-Petru Sescu, în calitate de director al acestei instituţii, cât şi de către voluntarii C.M.D. care au contribuit din plin la buna desfăşurare a...

Citeste mai mult

Postat By pe Mar 28, 2013 in Locale | 0 comentarii

Iaşi şi Bacău: Invitaţie la spectacol caritabil pentru copiii din Kenya

     Un spectacol caritabil pentru copiii din Kenya, organizat în colaborare cu TVR Iaşi, va avea loc duminică, 2 iunie 2013, începând cu ora 19.00, în catedrala “Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Spectacolul va fi prezentat şi la Bacău, în biserica “Sfinţii Petru şi Paul”, duminica următoare, 9 iunie, începând cu ora 19.00. Evenimentul, care se va desfăşura în luna copiilor, are motoul “Picătura de apă de la Maikona”.      Prima ediţie a spectacolului caritabil pentru copiii din Kenya s-a desfăşurat în anul 2011.      În cadrul spectacolului, Francesca Giurgilă, Maria Luisa, Thomas şi Ştefan Andrici, Sebastian Orzan-Dragoş, Gabriel Adrian Grigoraş şi Ionuţ Rusu vor interpreta melodii din repertoriul internaţional, clasic şi tradiţional kenyan.      La aceste spectacole va fi amenajat şi un “colţ kenyan”, unde vor fi aşezate diferite obiecte de uz în Kenya, precum şi diferite fotografii din misiune.      Invitaţi speciali la spectacolul de la Iaşi sunt Mădălina Lefter şi pr. Eugen Blaj. Mădălina Lefter este o adolescentă de 15 ani, care a participat şi a câştigat la mai multe...

Citeste mai mult

Postat By pe Mar 26, 2013 in Locale, Video | 0 comentarii

Iaşi: Emisiune despre misiuni la TVR Iaşi

     Studioul din Iaşi al Televiziunii Române, în cadrul emisiunii “Lumina creştinului”, duminică, 26 mai 2013, va transmite o ediţie “Misionar în Ecuador”. Transmisia va putea fi urmărită începând cu ora 13.30, la TVR Iaşi şi va fi reluată luni, 27 mai, ora 14.30.      În această a treia ediţie a emisiuni “Lumina creştinului”, Pr. Bartolomeu Blaj va încerca să explice ce înseamnă să fii misionar în Ecuador, greutăţile şi bucuriile unui misionar. Pr. Bartolomeu Blaj, originar din Barticeşti, a fost hirotonit preot la 26 iunie 2002, iar la 22 august 2004 a primit mandatul misionar.      Moderatorul emisiunii este pr. Cornel Cadar, redactor: Sergiu Ciocoiu.      Emisiunea “Lumina creştinului” se transmite în ultima duminică din fiecare lună. Invitaţii încercă să facă lumină în problemele şi frământările actuale, amintindu-şi mereu de Acela care a spus că este lumina lumii şi cine îl urmează pe el nu va umbla în întuneric. * * * Iaşi (TVR Iaşi): Emisiunea “Lumina creştinului”, ediţia “Tinerii şi credinţa” (28 aprilie) Iaşi (TVR Iaşi): Emisiunea “Lumina creştinului”, ediţia despre...

Citeste mai mult

Postat By pe Mar 1, 2012 in Locale | 0 comentarii

Felicitări

De ce felicitări?  Pentru că este o metodă frumoasă de a le spune celor dragi “Te iubesc!” sau “Mi-e dor de tine!” sau un simplu “Salut!”, dar şi pentru că aceste felicitări ajută pe un copil din Africa. Felicitările pe care le vedeţi pe site sunt disponibile şi spre vanzare, preţul uneia fiind de 1 leu. Pentru cei interesaţi vă rugăm să ne contactaţi la adresa noastră sau trimiţându-ne un email la [email protected]     Alege din: Semne de carte  (12)  Iarnă  (4)  Wallpapers  (4)...

Citeste mai mult

Postat By pe Oct 30, 2009 in Locale | 0 comentarii

A fost misionar

          Pr. Petru Mareş a fost primul director naţional al Operelor Pontificale Misionare în România (prin decretul emis de Congregaţia pentru Evanghelizarea Popoarelor, în anul 1997) şi primul promotor al misiunii ad gentes în Biserica locală, română.           La 17 octombrie 2009, în ajunul Zilei Misionare Mondiale, când întreaga Biserică Catolică se roagă pentru misiune şi misionari, se împlinesc 30 de zile de când pr. Petru Mareş şi-a încheiat misiunea încredinţată de Dumnezeu. Amintirea colaborării armonioase, pe tărâm misionar, şi simpatia de care se bucura în rândul membrilor Consiliului Superior al Operei Pontificale pentru Răspândirea Credinţei (P.O.P.F.) m-au determinat să scriu. În decursul misiunii sale a dovedit o iubire totală faţă de Biserica lui Cristos şi un zel neobosit în răspândirea împărăţiei lui Dumnezeu, fapt ce îl situează în rândul misionarilor autentici.      A fost misionar prin profunzimea credinţei, a dăruirii totale în slujba Domnului şi a bucuriei izvorâtă dintr-o inimă cucerită de iubirea lui Isus, implicându-se în diverse misiuni la nivelul Bisericii locale şi nu numai, dar în mod deosebit primind o responsabilitate...

Citeste mai mult

Postat By pe Sep 10, 2009 in Locale | 0 comentarii

Bacău: moment de comuniune eclezială şi misionară

            Marţi, 28 octombrie, la biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Paul” din Bacău, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 18, în prezenţa a aproximativ 3000 de credincioşi, trei tineri au primit mandatul misionar, pentru doi ani, de a pleca în Kenya. Sfânta Liturghie a fost prezidată de PS Kihara Peter, episcop de Marsabit (Kenya), de Episcopul Petru Gherghel şi Episcopul auxiliar Aurel Percă, de pr. Eugen Blaj, misionar în Kenya şi de alţi numeroşi preoţi.             Un eveniment similar în dieceza noastră a avut loc în urmă cu şapte ani, în octombrie 2001, când patru tinere laice (Monica Benedic, Mihaela Gal, Mihaela Ghergelucă şi Monica Bogdănel) au primit mandatul misionar de a participa la opera de evanghelizare în Togo, respectiv Coasta de Fildeş. Cei trei tineri care vor pleca pe data de 12 noiembrie a.c. în Kenya continuă acest drum început de misiune cu implicarea directă a laicilor, deschizând noi orizonturi ale misiunii pentru întreaga dieceză. Dacă este adevărat că o dieceză este cu atât mai vie cu cât este...

Citeste mai mult

Postat By pe Sep 10, 2009 in Locale | 0 comentarii

Concurs de desene

          Anul acesta, pe parcursul lunii decembrie am continuat concursul de desene din cadrul proiectului “Copii pentru copii” , derulat în decembrie 2007. Proiectul a implicat copii din 8 şcoli din judeţul Neamţ, cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, care au imaginat în acuarele ce înseamnă pentru ei Crăciunul.           Cele mai frumoase desene au fost premiate de către Centrul Misionar Diecezan, urmînd ca o parte dintre ele să fie transformate în felicitări, care vor fi vândute, iar profitul obţinut va fi trimis în ţările de misiuni, pentru ajutorarea copiilor aflaţi în grija misionarilor noştri. Vă prezentăm mai jos o galerie a desenelor premiate. * * * Pe toate le puteţi vedea în Albumul foto: Concurs de...

Citeste mai mult

Postat By pe Sep 9, 2009 in Locale | 0 comentarii

Semne de carte

          Este vorba de 12 felicitări ce au fost concepute 12 modele de semne de carte, cu imagini şi citate sau proverbe din întelepciunea africană şi universală, culese de colaboratorii noştri, care au ajutat şi la distribuirea lor în parohii, în şcoli, printre tineri etc. Banii strânşi anul trecut din vînzarea acestor semne de carte au fost suficienţi cât să acopere cheltuielile de întreţinere pentru două luni ale unei gradiniţe din Kenya. Dacă doreşti să comanzi aceste felicitări (preţul uneia este de 50 de bani) te rugăm să ne contactezi! Le puteti gasi si aici: Semne de...

Citeste mai mult

Postat By pe Sep 9, 2009 in Locale | 0 comentarii

Iarnă

     Aceste felicitări au fost concepute în cadrul proiectului “Copii pentru copii”. Cu sprijinul a zece profesori de religie din Dieceza Iaşi s-a organizat o oră de desen cu tematica “Iarna”. Desenele copiilor au fost selectate, iar cele mai frumoase au fost transformate în felicitări (4 modele), care au fost apoi vândute în şcoli, librării şi parohii. Pentru procurarea din timp a noilor modele de felicitari, concepute de copii pentru alţi copii aflaţi în nevoi, contactaţi Centrul Misionar Diecezan. * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto:...

Citeste mai mult

Postat By pe Sep 9, 2009 in Locale | 0 comentarii

Catalogul Carităţii

            În Africa, Maikona, există aproximativ 150 de copii care sunt sponsorizaţi de persoane generoase din România cu suma de 25 de Euro (aprox. 85 de lei), lunar, sumă care le este suficientă, să primească educaţie gratuită la gradiniţă, rechizite, hainuţe şi un bol de mâncare (cereale fierte) pe zi, din partea misionarilor noştri.           Nu este mult, cu toate acestea, misionarii noştri au liste de aşteptare cu multe nume de copii care şi-ar dori să beneficieze de toate aceste lucruri, însă deocamdată nu sunt fonduri suficiente şi pentru ei.           Dacă suma de 25 de euro (aprox. 85 de lei) este prea mare pentru posibilităţile tale, şi totusi, ai dori sa aduci o rază de speranţă în viaţa acestor copii, există posibilitatea să ii ajuţi, alegând din articolele de mai jos un “dar” anume, care, adăugându-se la alte mici daruri oferite de oameni ca tine, pot forma setul complet de servicii de care beneficiază ceilalţi copii sponsorizaţi. Masa zilnic           Cu ajutorul tău, de numai 30 de lei, foamea unui copil...

Citeste mai mult

Postat By pe Jul 7, 2009 in Locale | 0 comentarii

Curs de formare misionară 2009

          Centrul Misionar Diecezan Iaşi organizează anul acesta, în perioada martie 2009 – iulie 2009, în fiecare a treia duminică din lună un curs de formare misionară pentru toţi cei interesaţi să afle cât mai multe amănunte despre identitatea creştină misionară şi despre activitatea misionară în general.           Acest curs va fi susţinut de Pr. Cornel Berea (misionar verbit) şi se va desfăşura în Casa Misionarilor Verbiţi de la Cordun, Neamţ. Participarea la acest curs este gratuită, iar cei interesaţi se pot înscrie până la data de 5 martie, la adresa Centrului Misionar. De asemenea, pentru mai multe date referitoare la temele susţinute şi la programul unei zile de curs, puteţi afla informaţii la aceeaşi adresă: CENTRUL MISIONAR DIECEZAN, Str. Primăverii, nr. 17, 611129 – Roman, jud. Neamţ, tel: 0233/744491; fax: 0233/744498; e-mail: [email protected]; [email protected] Teme Motivele pentru care Biserica este misionară şi trimite misionari. Scopul misiunii Bisericii şi al activităţii misionarilor. Cultură şi misiune: despre influenţa activităţii misionare asupra culturii unui popor. Exemple concrete din istoria mai recentă a misiunilor...

Citeste mai mult

Postat By pe Jul 7, 2008 in Locale | 0 comentarii

Almanah Misionar 2008

           Centrul Misionar Diecezan anunţă apariţia Almanahului Misionar 2008, pentru al doilea an consecutiv. Almanahul apare în format 17×24, are 156 de pagini şi poate fi procurat din toate parohiile şi de la Centrul Misionar Diecezan la preţul de 12 lei.           Almanahul Misionar 2008 oferă tuturor prilejul de a prezenta în primul rând activitatea preoţilor români plecaţi în diferite părţi ale lumii pentru a-l vesti pe Cristos, cât şi proiectele Centrului Misionar pentru anul 2007-2008.  Se pot citi mărturii ale unor tineri care vor pleca în curând în Kenya pentru voluntariat pentru o perioadă de 2 ani, mărturiile preoţilor care lucrează în Republica Moldova, mărturiile a doi studenţi teologi de la Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi care şi-au desfășurat activitatea pentru 6 luni în Kenya, o scurtă prezentare a misiunilor din Kenya, Coasta de Fildeş şi Ecuador, o prezentare a patronilor spirituali ai misiunii, Sf. Tereza a Pruncului Isus şi Sf. Francisc Xaveriu. Almanahul se încheie cu un reportaj despre problemele cele mai grave cu care se confruntă azi...

Citeste mai mult

Postat By pe Nov 22, 2005 in Locale | 0 comentarii

Renunţând vei dobândi

          Ca să ajungi în misiuni nu e suficient să ai, aşa cum spun unii – mai în glumă, mai în serios – atât chemare cât şi trimitere, dar trebuie să mai ai şi capacitatea de a te detaşa de cei dragi.           Printre greutăţile pe care le-am întâmpinat în pregătirea mea pentru misiuni, cred că problema aceasta a fost cea care mi-a dat cea mai mare bătaie de cap. Niciodată n-am putut crede până atunci cât de puternic e adevărul ce se ascunde în spatele zicalei: “Sângele apă nu se face”. Niciodată nu am apreciat ca până atunci libertatea interioară pe care a exprimat-o Cristos prin cuvintele: “Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei? Oricine face voinţa Tatălui meu din ceruri acela îmi este şi frate şi soră şi mamă” (Mt 12,48-50).         A pleca misionar înseamnă a te detaşa de cei dragi, fie că ei sunt persoane sau locuri; înseamnă a muri pentru toţi cei pe care i-ai cunoscut şi de care te-ai legat, pentru a te întâlni...

Citeste mai mult
Page 3 of 41234

Privacy Preference Center

Necessary

Advertising

Analytics

Other